5 Ianuarie 2022

Măsuri de Bobotează, în București: care sunt restricțiile de circulație spre Catedrala Patriarhală



De Bobotează, accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza începând cu ora 6:30, doar dinspre Piaţa Unirii, pe un singur sens, delimitat ca atare în partea dreaptă, a anunţat Jandarmeria Capitalei.

La Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, precum şi la alte lăcaşe de cult din Bucureşti vor avea loc manifestări religioase.

Pentru asigurarea respectării măsurilor de distanţare fizică şi prevenirea aglomerărilor de persoane în apropierea lăcaşelor de cult, vor fi create culoare special amenajate pentru deplasarea participanţilor, scrie Agerpres.ro.

Astfel, accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza începând cu ora 6:30, doar dinspre Piaţa Unirii, pe un singur sens, delimitat ca atare în partea dreaptă. Afluirea şi defluirea prin Strada 11 Iunie sunt restricţionate.

Tot în vederea respectării acestor măsuri, participanţii la slujbe vor fi îndrumaţi de voluntari ai organizatorului către locaţiile în care se va putea intra în număr limitat, iar Agheasma Mare va fi oferită în sticle îmbuteliate, doar de către voluntari.

Jandarmeria Capitalei le recomandă cetăţenilor: să adopte un comportament civilizat şi să respecte indicaţiile jandarmilor; să respecte măsurile de protecţie sanitară (purtarea măştii de protecţie şi distanţarea fizică, acolo unde actele normative o impun); să fie atenţi la bunurile personale, pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni de furt din buzunare; dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul de urgenţă 112.



Citeste si