Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie, precum şi stabilirea măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Actul normativ are la bază măsurile propuse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Guvernul prin intermediul unui comunicat, scrie Agerpres.

Una dintre modificările aduse de actul normativ se referă la purtarea măştii de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile închise şi deschise.

"Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19 la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă 'piesă facială filtrantă' şi este un standard european pentru eficienţa măştii. Acest tip de mască filtrează cel puţin 94% din toţi aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2", precizează sursa citată.

Fac excepţie de la purtarea măştii de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile închise şi deschise:
- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- persoanele care sunt singure în birou;
- prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare dintre celelalte persoane din public;
- persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activităţi sportive.

Guvernul menţine propunerea CNSU privind participarea persoanelor la activităţi până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea persoanelor va fi permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

De la această regulă sunt exceptaţi operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Aceşti operatori economici sunt restricţionaţi la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situaţia în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeaşi măsură se aplică şi în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora, menţionează Guvernul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri