Transportul public în comun al STB (autobuze, troleibuze și tramvaie) nu circulă în această dimineață în urma unor proteste cu care au amenințat deja cu o zi în urmă.

UPDATE: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care în această dimineață nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

"Având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătită cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou", a comunicat TPBI potrivit Agerpres.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei.

Negocierile dintre conducerea STB SA şi angajaţii operatorului nu trebuie să-i afecteze pe călători, transmit reprezentanţii TPBI.

"În urma acţiunii de protest şi a suspendării circulaţiei vehiculelor STB SA, conducerea TPBI a hotărât reatribuirea unor trasee către alţi operatori pentru a asigura câteva linii esenţiale. Menţionăm că echipa de monitorizare TPBI este pe teren încă de la prima oră, pentru a observa situaţia direct şi pentru a dispune de măsuri pentru sprijinirea călătorilor şi remedierea problemelor în timp util", se mai arată în comunicat.

TPBI regretă situaţia apărută şi prezintă scuze bucureştenilor şi ilfovenilor, cerând operatorului de transport să respecte drepturile locuitorilor asigurând cel puţin o treime din capacitatea de transport pe liniile operate.

Câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au participat miercuri la un miting de protest în faţa sediului instituţiei, solicitând demisia directorului general.

"Oamenii sunt supăraţi în primul rând din cauza refuzului directorului general de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă, unul care să asigure şi o creştere minimă de salarii, plecând de la rata inflaţiei şi ceea ce se întâmplă cu preţurile, din cauza lipsei dialogului social cu actualul director general. Oamenii cer demisia directorului general. Directorul general a luat decizii unilaterale nu numai în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, dar şi în alte situaţii când a decis de capul dumnealui fără să se consulte şi cu noi, conform Contractului Colectiv de Muncă şi conform legii dialogului social, pentru că totuşi noi reprezentăm un sindicat cu peste 8.500 de membri", a afirmat miercuri preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut.

Știrea Inițială

Este vorba de o grevă spontană, potrivit Digi Matinal. Cei 700 de angajați sunt nemulțumiți de condițiile de muncă din cadrul companiei. Pe aplicațiile Google Maps traseele continuă să apară active, așa că oamenii așteaptă în frig în stații. Totodată, serviciile de transport precum Bolt și Confort au crescut deja tarifele practicate pe traseele bucureștene, speculând momentul.

Salariații de la STB cer negocierea contractului colectiv de muncă și solicită salarii mai mari. Serviciile de transport public nu sunt însă afectate, pentru că angajații care protestează nu sunt de serviciu, însă, angajații STB iau în calcul oprirea sistemului de transport public din București.

Blocarea transportului public din Capitală ar putea avea loc în contextul în care negocierilor de astăzi cu directorul companiei vor eșua. Până la momentul transmiterii acestei știri se poartă deja negocierile de mai bine de o oră cu reprezentanții consiliului de administrație, cât și cu directorul general al companiei de transport.

Știre în curs de actualizare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri