Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva STB.

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul a menţionat că a existat, vineri după amiază, "o încercare" de dialog între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ, dar a precizat că acesta din urmă nu prezintă "revendicările reale" enunţate anterior de către angajaţi, precum necesitatea pieselor de schimb, mentenanţa vehiculelor, confortul şoferilor şi vatmanilor la capăt de linii.

Totodată, primarul general a reiterat solicitarea adresată PSD de a anunţa dacă sprijină "o grevă ilegală" sau dacă se delimitează de liderul sindical Vasile Petrariu, care a obţinut un mandat de consilier municipal pe listele Partidului Social Democrat.

De partea cealaltă, liderul principalului sindicat al STB a precizat că le va transmite sindicaliștilor ce a discutat în cadrul întâlnirii, urmând ca aceștia să stabilească dacă greva va fi oprită și se vor întoarce pe traseu conform graficului de transport. El a criticat atitudinea lui Nicușor Dan cu privire la runda de discuții, spunând că ”nu a stat cu noi nici măcar un minut” și că în schimb se concentrează pe o strategie prin care vrea să dea bine la presă drept persoana care mediază.

Nicușor Dan este acuzat de Petrariu că n-a intenționat niciodată să rezolve problemele și că nu face decât să escaladeze conflictul.

”Aceste declarații belicoase, care incită și instigă nu ajută la nimic(...)O să le transmitem salariaților, care ne așteaptă la unități curioși, poziția primarului”, adaugă Petrariu, care nu a menționat nimic în legătură cu o dată la care greva STB ar putea fi suspendată.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri