Ordonanța de Urgență privind noua schemă de compensare și plafonare a prețurilor energiei și gazelor a fost aprobată. Măsurile stabilite se vor aplica de la 1 februarie până la 31 martie. Ordonanța nu poate fi aplicată retroactiv.

Preșul plafonat pentru energia electrică va fi de 0,80 lei/kWh, iar la gazele naturale de 0,31 lei/kWh, indiferent de consum.

Sursa Video: Guvernul României/ Facebook

Pentru consumatorii casnici, cu un consum de până la 500 de kWh energie electrică sau 300 metri cubi gaze naturale se va plăti cel mult 0,68 lei/kWh pentru energie electrică și 0,22 lei/kWh pentru gaze naturale cu toate taxele incluse.

În cazul consumatorilor non-casnici și al industriei alimentare prețurile vor fi plafonate la 1 leu/kWh pentru energia electrică și 0,37 lei/kWh la gaze naturale.

"Mi-aş fi dorit ca această ordonanţă, dacă s-ar putea, să o aplicăm şi în noiembrie şi decembrie. Din păcate, a fost foarte clar răspunsul Ministerului Justiţiei foarte clar. Nu putem să o aplicăm retroactiv", a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei, la finalul ședinței de Guvern.

Totodată, acesta a precizat că furnizorii care nu respectă ordonanța vor putea fi amendați cu până la 200.000 de lei de către ANPC.

"Am dat posibilitatea Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului să facă verificările pe text de lege specializat şi să poată aplica amenzi de până la 200.000 de lei pentru încălcarea prevederilor acestei legi. Furnizorii sunt obligaţi să refacă absolut toate facturile pe care le-au emis fără aplicarea prevederilor legii prezente”, a completat Popescu.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a precizat că va fi înființat un Comitet interministerial în domeniul energiei pentru a analiza scumpirile apărute și pentru a găsi soluții pentru limitarea creșterii prețului la energie. Din Comitet vor face parte reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri