Un număr de 56 de percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals.
Potrivit IGPR, poliţiştii din Mehedinţi, în colaborare cu poliţiştii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, cu sprijinul DGA-Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 56 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals, scrie Agerpres.
Activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.
Citeste si:
Din cercetări a reieşit că, în perioada mai - iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidenţa electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi ar fi modificat datele informatice, în sensul că ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverinţe de vaccinare.
Totodată, în această cauză se efectuează cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care 4 persoane cercetate sub control judiciar.
Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.
Citeste si:
Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mehedinţi, precum şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: