Tribunalul Constanţa a respins apelul formulat de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, împotriva hotărârii Judecătoriei prin care nu a fost acceptată contestaţia arhiepiscopului cu privire la decizia de carantinare, scrie Agerpres.

IPS Teodosie rămâne în carantină la sediul Palatului Arhiepiscopal.

Pe 27 ianuarie, Judecătoria Constanţa a respins contestaţia arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, cu privire la decizia de carantinare dispusă de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Nefiind definitivă, hotărârea instanţei a fost atacată cu apel la Tribunal.

Citiți și Arhiepiscopul Teodosie, amendat de două ori pentru că nu a vrut să stea în izolare

Pe 25 ianuarie, IPS Teodosie a contestat decizia de carantinare a sa, după ce a fost plecat în perioada 16 - 20 ianuarie în Iordania, arhiepiscopul cerând suspendarea efectelor respectivei decizii, precum şi anularea acesteia.

Pe 24 ianuarie, arhiepiscopul Tomisului a fost amendat de trei ori de poliţişti, cu câte 1.000 de lei, la intervale diferite de timp, pentru că, potrivit IPJ Constanţa, "pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs", după ce a oficiat o slujbă religioasă în Catedrala arhiepiscopală, a participat la un eveniment în aer liber cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române şi, ulterior, cu aceeaşi ocazie, a fost prezent la o conferinţă desfăşurată la Centrul Eparhial Tomis.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri