Începând de azi, locuitorii municipiului București pot folosi un singur bilet pentru toate mijloacele de transport în comun: metrou, autobuz, tramvai, troleibuz. Totodată, biletul unic poate fi folosit și pentru circulația trenurilor, pe raza București-Ilfov.

„Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore și 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar doar pe ruta: Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Transporturilor mai anunță că noile titluri de călătorie sunt valabile pentru intervale de: 24 h/ 72 h/ 1 lună/ 6 luni/ 12 luni.

Lista de prețuri pentru noile abonamente

1. Abonament metropolitan integrat/24 ore: 20 de lei

2. Abonament metropolitan integrat/72 ore: 40 de lei

3. Abonament metropolitan integrat/1 lună

  • suprafață- metrou: 140 de lei
  • suprafață - feroviar: 140 de lei
  • metrou -feroviar: 140 de lei
  • suprafață- metrou- feroviar: 210 lei

4. Abonament metropolitan integrat/6 luni

  • suprafață- metrou: 700 de lei
  • suprafață - feroviar: 800 de lei
  • metrou -feroviar: 800 de lei
  • suprafață- metrou- feroviar: 1.100 de lei

5. Abonament metropolitan integrat/12 luni

  • suprafață- metrou: 1.200 de lei
  • suprafață - feroviar: 1.400 de lei
  • metrou -feroviar: 1.400 de lei
  • suprafață- metrou- feroviar: 2.000 de lei

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri