Proiectul "Cartierul Justiţiei" este reglementat de un Plan Urbanistic de Detaliu emis de Consiliul Local Sector 3, a precizat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce fostul edil Gabriela Firea i-a reproşat că ar fi "blocat" această investiţie prin suspendarea PUZ Sector 3, relatează Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Primăriei Generale, Nicuşor Dan a amintit că, în septembrie 2021, Consiliul General al Capitalei a adus o serie de modificări la proiectele privind suspendarea PUZ-urilor, astfel încât aceste prevederi să nu se aplice unor obiective de interes naţional sau din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei.

"Cartierul Justiţiei era prevăzut de PUZ Sector 3. În momentul în care s-a suspendat pe cale administrativă PUZ Sector 3, prin precizarea care a fost în luna septembrie (...) s-au exceptat investiţiile publice, inclusiv Cartierul Justiţiei. În baza acelei suspendări, începând cu septembrie 2021, investiţiile publice prevăzute de PUZ-urile de sector erau în vigoare. În baza PUZ Sector 3, aflat în vigoare pe investiţiile publice, Consiliul Local al Sectorului 3 a emis un PUD, Plan Urbanistic de Detaliu, pentru Cartierul Justiţiei. Deci, în acest moment, Cartierul Justiţiei este reglementat de Planul Urbanistic de Detaliu emis de Consiliul Local Sector 3", a explicat primarul general.

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, i-a reproşat joi lui Nicuşor Dan că ar fi "reuşit să blocheze" Cartierul Justiţiei.

"Construcţia a fost abandonată după '89 şi a devenit o groapă de gunoi în mijlocul oraşului. Guvernul a aprobat prelungirea perioadei în care poate fi atras avansul de 2,5 milioane de dolari. Banii au fost promişi de către Banca Mondială, prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, încă din anul 2019 pentru ca Ministerul Justiţiei să poată începe lucrările. Cu aceşti bani trebuie plătite studiile geotehnice, exproprierile, planificat şi proiectat managementul proiectului. Visul s-a transformat în coşmar dintr-un motiv simplu: Nicuşor Dan s-a încăpăţânat să suspende Planurile Urbanistice Zonale de sector. Banii nu au putut fi atraşi până la sfârşitul anului 2021 pentru că toate documentele pe care Ministerul Justiţiei le-a obţinut până la suspendarea PUZ Sector 3 nu au mai fost valabile", a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Ea a menţionat că proiectul de 250 de milioane de euro nu mai are reglementare urbanistică, iar certificatul de urbanism emis la sfârşitul lunii septembrie 2021 obligă Ministerul Justiţiei să obţină un nou Plan Urbanistic de Detaliu pentru Cartierul Justiţiei.

"Guvernul României, prin Ministerul de Finanţe, a reuşit să obţină încă un an pentru atragerea avansului. De săptămâna trecută, s-a decis constituirea unui comitet interministerial care să deblocheze proiectul Cartierul Justiţiei. Premierul Nicolae Ciucă m-a desemnat să coordonez acest comitet, în calitate de fost primar general al Capitalei", a precizat Gabriela Firea.

Sursa foto: Captura video

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri