Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că la nivelul NATO se poartă discuţii tehnice cu privire la înfiinţarea Grupului de luptă aliat pe teritoriul României, arătând că, până la finalul primăverii, ar putea exista concluzii bune cu privire la acesta.

"Noi colaborăm foarte strâns şi foarte bine România cu Bulgaria în ce priveşte apărarea comună şi NATO. Probabil vă amintiţi că Bulgaria joacă un rol foarte important în cadrul Brigăzii multinaţionale, încă de la început am avut o înţelegere foarte bună pe această temă. Este acum în discuţie formarea unui grup de luptă, un battle group, care reprezintă o prezenţă NATO permanentă în România şi este un lucru cunoscut că Franţa s-a declarat dispusă să fie naţiune-cadru pentru acest battle group. În NATO se poartă discuţiile tehnice pe această temă şi noi credem că până la sfârşitul primăverii, în principiu, avem concluzii bune pe tema battle group-ului şi atunci, cu siguranţă, putem să facem mai multe declaraţii publice pe această temă", a precizat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în conferinţa de presă comună cu omologul bulgar, Rumen Radev, care efectuează o vizită de lucru în România, potrivit Agerpres.ro.

Iohannis a subliniat că pentru România şi Bulgaria este important să aibă poliţie aeriană solidă şi o apărare solidă a spaţiului aerian.

Şeful statului român a amintit că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a aprobat achiziţionarea de avioane F16, mare parte din acestea fiind deja în România.

"Altă părți sunt deja negociate şi vor veni nu peste mult timp", a spus el.

Preşedintele a subliniat şi cooperarea bună cu Bulgaria în ce priveşte poliţia aeriană.

"Nu avem absolut deloc de gând să lăsăm o parte a Flancului Estic descoperită", a punctat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Klaus Iohannis/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri