Un militar român a fost ucis în poligonul de la Smârdan, Galaţi, strivit de tanc. Soldatul, de 35 de ani, participa la un exerciţiu de instruire.

Conform MApN, plutonierul Sebastian Şerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galaţi a decedat vineri, 18 martie, pe timpul activităţilor de instruire în cadrul unui exerciţiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, scrie Adevărul.

„Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mişcare şi una dintre laturile amplasamentului în care se găsea maşina de luptă. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la faţa locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viaţa”, transmite MApN.

În acest moment, Poliţia Judiciară Galaţi efectuează cercetări la faţa locului, a fost înştiinţat Parchetul Militar Galaţi, iar la nivelul unităţii a fost numită o comisie condusă de şeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.

Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 şi era căsătorit. UPDATE Premierul Nicolae Ciucă a transmis condoleanţe familiei: „Sunt alături de familia militarului care şi-a pierdut viaţa la Smârdan, pe timpul activităţii de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, şi-a pierdut viaţa la datorie. Transmit condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri