6 Aprilie 2022

Amenzi sau chiar închisoare pentru cei care ard, îngroapă sau aruncă la întâmplare deșeuri. Guvernul a adoptat OUG



Guvernul României a adoptat pe 6 aprilie o Ordonanță de Urgență prin care cei care dau foc nu doar gunoiului, ci oricărui fel de obiecte sau substanțe pot fi pedepsiți chiar cu închisoarea.

Executivul a decis ca, ”având în vedere faptul că în prezent România se confruntă cu un fenomen extins al abandonărilor și incendierilor de deşeuri în aer liber, fiind practicat în gospodării şi spaţii publice”, să modifice Ordonanța care stabilea regulile privind regimul deșeurilor, la nici un an după adoptarea acesteia.

Astfel, se interzice incendierea oricărui tip de deşeu și/sau substanță sau obiect, dar și îngroparea deșeurilor. Mai mult, prin modificarea vechii Ordonanțe (92/2021), vor putea fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă incendierea oricărui tip de deşeu și/sau substanță sau obiect, îngroparea deșeurilor sau eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.

Citește și: Asociație de mediu: Românii reciclează de 5 ori mai mult decât în urmă cu 14 ani

În vechea variantă, incendierea deșeurilor putea fi sancționată doar cu amendă între 10.000 și 20.000 lei în cazul persoanelor fizice sau între 50.000 și 70.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Proiectul de OUG va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.



Citeste si