8 Aprilie 2022

Gabriela Firea cere actualizarea valorii coșului minim de consum. "Mingea" este însă la INS



Într-o postare pe contul său de socializare, fostul primar al Bucureștiului a cerut actualizarea valorii coșului minim de consum, în funcție de care se calculează salariul minim.

"Creșterea prețurilor din ultimele luni afectează multe familii, iar efectele pot fi un dezastru pentru viitorul țării", arată Gabriela Firea, semnalând totodată o neconcordanță în fixarea valorii acestuia de către Institutul Național de Statistică ca urmare a unei erori materiale.

Astfel, potrivit legii 174/2020, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent trebuie stabilită anual de către INS, prin ordin.

Pentru că INS nu a definitivat însă regulile de calcul pentru valoarea coșului minim de consum, autoritățile au decis să stabilească valoarea salariului minim fără să-l ia în calcul, aceasta fiind situația la care se referă Gabriela Firea în postarea sa.

Acest lucru înseamnă că, practic, Guvernul n-ar fi avut cum să stabilească salariul minim din 2022 folosindu-se de valoarea coșului minim, deoarece INS lucrează încă la reguli.

În acest sens, arată Gabriela Firea în postarea sa, "la nivelul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse lucrăm la completarea legii cu datele lipsă".

De asemenea, a mai arătat aceasta, trebuie luate în calcul și alte tipuri de familii, nu doar pe cea cu doi părinți și doi copii.



Citeste si