Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante.

"Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre. Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere! În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin. Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui. Dragi români, miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi" - este mesajul transmis de şeful statului.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.

Sursa foto: Presidency.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri