Poliţia Capitalei efectuează, alături de procurori, cercetări legate de izbucnirea incendiului de la faţada unui bloc cu zece etaje din Strada Baciului din Bucureşti.

„Urmare a incendiului produs ieri, la un imobil de 10 etaje situat pe Strada Baciului, Sector 5, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, informează un comunicat al DGPMB, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), 112 persoane s-au autoevacuat şi 11 au fost evacuate de către forţele de intervenţie, inclusiv o persoană supraponderală şi două imobilizate. Două persoane care au fost expuse la fum au fost transportate la spital.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri