Un nor toxic de la Cernobîl se deplasează către sudul și sud-vestul Ucrainei, adică în zona Odessa și în partea de nord a Mării Negre, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul zilei de 19 mai, se apreciază că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud-sud-vest, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei - zona Odessa şi nordul Mării Negre. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40...45 km/h”, anunță ANM, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Autoritățile din România transmis că nu există niciun risc legat de concentrațiile de Cesiu din norul respectiv. În zona în care se va deplasa norul de fum, sunt șanse minime de precipitații, în intervalul 19-21 mai.

Retail jobs

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri