În paralel cu procedurile premergătoare introducerii Pasajului Unirii într-un amplu proces de consolidare, având în vedere starea avansată de degradare a acestuia, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București continuă seria investițiilor și reabilitează bulevardul Gheorghe Șincai, aflat la câteva sute de metri de „Kilometrul Zero” al Capitalei.

Conform proiectului, porțiunea de pe ambele sensuri ale bulevardului Șincai, de la stația de metrou Timpuri Noi și până la intersecția bulevardelor Tineretului cu Dimitrie Cantemir va fi reconfigurată și pusă în acord cu noile tendințe în domeniul regenerării urbane, domeniu prioritar pentru Sectorul 4 al Municipiului București.

Mai exact, trotuarele aferente arterei de circulație vor fi refăcute, grădinile blocurilor vor fi reamenajate, iar numărul spațiilor verzi va fi sporit.

Odată cu reconfigurarea întregii zone, în completarea acestor lucrări, vor fi amenajate noi locuri de parcare, atât de necesare în Sectorul 4, dar și în tot Bucureștiul.

În perioada următoare, lucrurile vor continua pe aceeași linie, drept pentru care, bulevardul Gheorghe Șincai a intrat deja în reparații capitale, așa cum se întâmplă acum și pe Șoseaua Olteniței, pe tronsonul dintre Eroii Revoluției și Piața Sudului.

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri