Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că România nu va fi afectată în mod direct de criza alimentară, prevăzută la nivel internațional. Însă acesta a precizat că o creștere a prețurilor va fi resimțită și în țara noastră.

”Chiar dacă o criză alimentară nu ne va afecta în mod direct, ne vom confrunta cu creșterea prețurilor. Dacă vor exista scumpiri la nivel internațional, acestea vor fi aplicate și în România”, a explicat Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, președintele precizează că Guvernul menține planul de sprijin pentru românii vulnerabili în fața crizelor. În plus, Iohannis a asigurat că nu vor exista măsuri de austeritate pentru împiedicarea efectelor crizei.

”Am avut criza din 2008-2009, când s-a încercat, la nivel european, combaterea efectelor acesteia prin măsuri de austeritate, iar rezultatele nu au fost cele scontate. Nu vor exista măsuri de austeritate în țara noastră. Guvernul va acorda pachete de sprijin acolo unde va fi cazul”, a adăugat președintele.

Retail jobs

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis a vorbit despre creșterea neîncrederii românilor în democrația din țară și a precizat că oamenii vor ști să facă diferența între un politician bun și unul care nu ocupă corect funcția.

”Democrația nu este cel mai grozav sistem, dar este cel mai bun din câte există. Am încredere că românii vor ști să facă diferența între un politician bun și unul mai puțin bun”, a completat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Administrația Prezidențială/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri