Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă, în aceste zile, controalele în spațiile de cazare din București, pentru a verifica modul în care operatorii economici din industria hotelieră a Capitalei își primesc vizitatorii, în plin sezon de vacanță. Patru dintre cele mai cunoscute hoteluri s-au aflat, în perioada 4-5 iulie 2022, în atenția echipelor Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB): Union, Continental București Nord, Ambasador și Novotel.

”Pentru a avea stele, trebuie să le meriți și să știi să le păstrezi. Dacă nu poți întreține un hotel, nu îl mai ține deschis, doar pentru a încasa. Iar dacă vin bani, nu uita să investești în propria afacere. Mă întreb: și aici am supărat pentru că am venit în control? Și aici există teorii ale conspirației?”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Comisarii CPCMB au aplicat, în urma controlului, amenzi contravenționale în valoare totală de 95.000 lei, cărora li s-au adăugat și măsuri complementare, după cum urmează:

  • Oprirea temporare a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor pentru:
    • 16 camere de la Hotel Continental București Nord (pentru acestea fiind propusă și închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni),
    • 35 camere de la Hotel Ambasador
    • 2 camere de la Hotel Novotel
  • Oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor pentru 3 agregate frigorifice de la Hotel Continental București Nord și Novotel.

Ce nereguli au găsit inspectorii

Abaterile constatate de echipele de control, în spațiile destinate alimentației publice, au fost:

  • utilizarea unor grătare și cuptoare neigienizate corespunzător
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, cu grad ridicat de uzură
  • utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu grătare cu vopsea exfoliată, urme de rugină, chedere depreciate, cu ventilatoare care prezentau depuneri de praf și impurități
  • folosirea unor produse alimentare fără eticheta cu elemente de identificare și caracterizare, precum și fără data limită de consum
  • nerespectarea condițiilor de temperatură pentru păstrarea unor preparate
  • depozitare în condiții necorespunzătoare a unor produse alimentare
  • folosirea unor materii prime cu etichete greu lizibile
  • În ceea ce privește neregulile găsite în spațiile de cazare, menționăm:
  • folosirea unor camere neigienizate, cu conditii igienico-santiare precare,cu protecții de saltea rupte, cu fire de păr, saltele și pilote pătate, perdele arse, rugină în băi, mochetă pătată, peticită, atât în camera, cât și pe holuri, depuneri de praf
  • lipsa plaselor împotriva insectelor, la ferestre
  • folosirea în camera a unor mape cu informații incomplete pentru turiști.

Sursa foto: ANPC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri