Ministrul Mediului a comentat, în cadrul Wall Street 360, situația dificilă în care se află agricultura României din cauza secetei pronunțate, arătând care ar putea fi o posibilă soluție pentru această problemă. De asemenea, acesta a făcut declarații în exclusivitate despre implementarea sistemului garanție-returnare (SGR), despre proiectul european de subvenționare a facturilor la energie, dar și despre programul Rabla pentru electrocasnice.

Acesta a remarcat faptul că este o perioadă în care în care majoritatea problemelor au o legătură cu protecția mediului, indiferent dacă se vorbește despre dezvoltarea din industrie, de producerea energiei electrice și termice sau de poluarea aerului.

Tánczos Barna a clarificat de asemenea și apelul său la folosirea rațională a resurselor de apă în gospodărie, comentând totodată îndemnul noului ministru al Agriculturii, Petre Daea, către fermieri, de a folosi toate resursele pentru irigarea culturilor.

"În momentul în care vorbim despre apa potabilă, lucrurile trebuie să fie clare: apa potabilă nu este pregătită pentru irigații", a subliniat Tánczos Barna.

Ministrul Mediului a explicat că apa pentru irigații despre care vorbește Petre Daea este strict apă pentru irigații, iar ministrul Agriculturii are dreptate 100%, fermierii trebuind să aibă posibilitatea să folosească resursele de apă pentru a-și iriga culturile, dar nu cu apă potabilă.

"Apa potabilă este pregătită pentru consumul uman, trece prin niște sisteme de tratare extrem de bine reglementate, devine o apă calitativ superioară tuturor apelor care sunt în circulație în diverse scopuri", a arătat Tánczos Barna.

Avem statistici clare că în această perioadă secetoasă s-a triplat consumul de apă în gospodării, în anumite zone.

Tánczos Barna, ministrul Mediului

Tánczos Barna și-a a arătat de asemenea regretul pentru faptul că în perioada de primă negociere a PNRR, Comisia nu a fost de acord cu finanțarea sistemelor de irigații.

Acesta a arătat, în același timp, că trebuie conștientizat faptul că sistemele de irigații nu vor opri schimbările climatice, acestea putând fi oprite doar dacă se vor planta păduri.

"Suntem într-o cursă contracronometru cu emisiile de gaze cu efect de seră. Simțim pe pielea noastră ce înseamnă schimbările climatice, fenomenele meteorologice extreme, ce înseamnă incendiile de pădure, ce înseamnă seceta pedologică", a declarat Tánczos Barna.

De asemenea, acesta este de părere că populația lumii este în cursă contracronometru și cu inflația, dar și cu războiul (din Ucraina, n.r.), fiind o perioadă foarte, foarte dificilă, atât din punct de vedere economic, cât și pentru mediu, sau din punct de vedere social.

Ministrul Mediului a făcut de asemenea declarații în exclusivitate și despre implementarea sistemului garanție-returnare (SGR), 1 octombrie fiind termenul stabilit pentru lansarea sistemului, un termen ambițios în opinia sa, ce probabil va fi modificat.

"Trebuie să recuperăm din piață, prin acest sistem, atunci când o să ajungă la 90% eficiență, aproape 6 miliarde de sticle și ambalaje. Este o cifră enormă, dar atât se consumă România într-un an", a arătat Tánczos Barna.

Referitor la proiectul similar ce exista pe vremea lui Ceaușescu, acesta a recunoscut că uneori îl apucă nostalgia, pentru că în perioada respectivă nu existau pungi de plastic, peturi, doze de aluminiu și se consumau mult mai puține băuturi îmbuteliate, aproape toate fiind reutilizabile.

S-au schimbat foarte multe obiceiuri de consum, societatea s-a schimbat radical și generează cantități mai mari de deșeuri decât întreaga producție de grâu a României.

Tánczos Barna, ministrul Mediului

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri