13 Iulie 2022

Botoșani, primul județ din România care termină recenzarea



Oficial mai sunt doar câteva zile până la finalizarea recensământului, dar un singur județ a reușit să încheie operațiunea.

Botoşaniul este primul judeţ în care s-a finalizat acţiunea de recenzare a întregii populaţii estimate la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Botoşani, Valentin Popa.

Potrivit acestuia, cei 362 de recenzori din judeţul Botoşani au realizat chestionare pentru toţi cei 365.000 de locuitori prevăzuţi în programul de recenzare.

”Am reuşit să fim primul judeţ care termină recenzarea cu ajutorul recenzorilor din teren care au dus o muncă foarte grea în perioada aceasta. Noi am ajuns primii la populaţia ţintă pe care a estimat-o INS (Institutul Naţional de Statistică- n.r.) la 1 decembrie 2021", a afirmat Popa.

Citește și: Recensământul prin interviuri față în față. Cum se va desfășura, ce se întâmplă cu românii plecați din țară

Acesta susţine că la nivelul judeţului Botoşani a funcţionat foarte bine atât auto-recenzarea, cât şi recenzarea pe teren a personalului angrenat în această acţiune.



Citeste si