Luna august este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, deşi faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

De asemenea, luna august este şi cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună.

"Caracteristicile climatice ale acestei luni se datorează modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre, la aceasta contribuind şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei. Totuşi, faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona înaltă a Carpaţilor, unde august este, în general, cea mai călduroasă lună a anului", se arată în prognoza ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării, precum şi pe areale restrânse din sudul Banatului. Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia şi pe areale extinse din Dobrogea. Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul, vestul şi nord-estul Moldovei, Dealurile de Vest, cea mai mare parte a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice şi unele depresiuni intramontane. În sud-estul Transilvaniei, în zonele montane joase, în cele submontane şi în majoritatea depresiunilor intramontane, aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie multianuală a lunii august înregistrează valori cuprinse între 10 şi 16 grade, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează valori sub 10 grade Celsius.

Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius.

Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în intervalul 4 - 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii.

În topul anilor cu cele mai calde luni august din intervalul 1961-2021 se află: 1992, 2010, 2012, 2015, 2017, 2018, 2019 etc.
Temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din judeţul Brăila, în data de 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44 de grade Celsius, apropiată de cea absolută pe ţară.

Datele ANM arată că temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs în data de 7 august 2012 şi este de 41,5 grade Celsius, fiind înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă a fost de 40,1 grade, fiind maxima absolută a lunii august pentru această staţie. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi a avut valoarea de 41,1 de grade Celsius.
"Luna august este cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună. Câteva exemple sunt: 25,9 grade Celsius la Vlădeasa 1.800 (6 august 2017); 24,7 grade Celsius la Iezer (5 august 2017); 23,1 grade Celsius la Vf. Ţarcu (24 august 2007) etc.", arată ANM.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri