Meteorologii prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă, cu averse atât în regiunile montane, cât şi în zona Litoralului, dar şi în Capitală.

În zona Litoralului, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare, arată datele furnizate de meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Marina Antonescu, pentru Agerpres.

Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. De asemenea, apa mării va avea 24 - 26 de grade Celsius.

În cursul zilei de vineri, vremea va fi însorită, dar începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică. Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h.

Retail jobs

Marina Antonescu, ANM

Cum va fi vremea la munte

În ceea ce priveşte prognoza pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Totodată, sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.

"Aversele şi descărcările electrice vor fi pe parcursul întregii zile de duminică, dar şi luni. Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate", a spus Antonescu.

În Bucureşti, weekendul prelungit începe cu vreme frumoasă, vineri, şi valori termice maxime de 32 - 33 de grade Celsius. Ulterior, sâmbătă după-amiaza, spre seară, există condiţii de apariţie a averselor, cu temperaturi de cel mult 31 de grade Celsius, la fel şi duminică.

Citeste si:
Prognoza meteo luni 19 noiembrie: Vremea rea continua pana miercuri
Prognoza meteo luni 19...

"Pentru luni, de Sfânta Maria, în Capitală, vom avea maxime de 28 - 29 de grade Celsius. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi, în general, plăcută, dar cerul va fi în mare parte înnorat şi vor fi ceva şanse de ploaie, în special către orele serii", a punctat reprezentanta ANM.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F