12 August 2022

Primar din Vaslui, indignat de avioanele militare care se antrenează: „Au risipit norii de ploaie. Nesimțirea n-are limite?”



Un primar din România s-a arătat extrem de indignat de frecvența cu care avioanele militare se antrenează deasupra comunei Ștefan cel Mare din județul Vaslui. Edilul comunei este supărat pentru că de trei zile, aceste aeronave nu fac nimic altceva decât să „alunge norii de ploaie” și că „sfidează banii românilor”, în condițiile în care țara noastră este vecină cu un stat aflat în război de mai bine de jumătate de an, iar prezența NATO este una sporită la graniță.

„E rușinos din partea lor, la vremurile astea cât de grele sunt, tot se plânge statul român că nu are bani de multe alte cheltuieli, să apară pe raza comunei noastre, de trei zile, în fiecare după-amiază, câte trei-patru avioane care se învârt deasupra comunei noastre. Urât. Adică sfidează buzunarul românilor, nu numai a locuitorilor din comună (...) Alaltăieri se porniseră niște nori și spre comuna noastră, s-au învârtit juma de oră patru aeronave încât i-au răspândit imediat. Întrebarea mea este: nesimțirea nu are limită? Acest comandant care își trimite acele avioane până la Ștefan cel Mare? Ce, avem noi ceva de ascuns aici? Avem o zonă de inspecție a lor și nu știm noi? Survolează doar deasupra comunei și doar în același loc ?”, a declarat Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare din Vaslui, pentru G4Media.

Primarul Mihai Moraru spune cataloghează survolarea avionalelor militare deasupra comunei sale ca fiind un act de „nesimțire”, în contextul în care aeronavele consumă foarte mult combustibil.

„Nu vă spun cât de mult stau cu grijă oamenii, cel puțin cei mai în vârstă. Nu vedem noi că s-ar întâmpla deasupra comunei noastre niște antrenamente, atâta timp cât fac niște piruete ăia cu avioanele de se învârt în zbor. În afară de asta, aseară, în jur de ora 19:00, era gata, gata să pălească niște stâlpi de electrificare. Așa de jos ce a coborât?”, a mai precizat edilul cu supărare.



Citeste si