14 August 2022

Minivacanță pentru români: care sunt cele mai aglomerate vămi din România



În data de 13 august 2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 486.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 127.280 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost aproximativ 236.900 de persoane, cei mai mulți dintre ei intrând pe la frontiera cu Ungaria (aproximativ 108.500 persoane).

Ieri, 13 august 2022, cele mai aglomerate puncte de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, au fost Nădlac II, cu peste 218.900 de persoane, Giurgiu, cu peste 51.500 de persoane și Vama Veche, cu peste 28.470 de persoane.

Având în vedere că a început minivacanța de Sfânta Maria și mulți cetățeni români călătoresc în afara granițelor ţării, în perioada următoare se preconizează, de asemenea, o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria și Bulgaria.

În ceea ce privește cetăţenii ucraineni, 13.597 au intrat în România în cursul zilei de ieri (în creștere cu 9,8% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 12.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.925.285 cetăţeni ucraineni.

Controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Nereguli întâlnite la frontieră

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 51 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 21.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.300 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 30 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 54 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.



Citeste si