În intervalul 7 iulie .2022 – 31 august 2022, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea acţiunilor de control în perioada sezonului turistic de vară la nivel național.

Astfel, în intervalul 28 iulie 2022 - 04 august 2022, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 177 de unităţi (68 de pensiuni, 10 tabere școlare, 15 grădinițe, o creșă, 83 de cantine), fiind aplicate 10 sancţiuni în valoare de 59.800 de lei.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:

  • manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, cu încălcarea normelor pentru siguranța alimentelor;
  • nerespectarea normelor stabilite de ANSVSA, privind întreținerea spațiilor de prelucrare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite;
  • ambalarea și etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și comercializarii acestora neetichetate, potrivit legislației în vigoare;
  • nerespectarea normelor pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare;
  • neasigurarea menținerii timp de 48 de ore a probelor alimentare în unitățile de alimentație colectivă, conform normelor de siguranță a alimentelor.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară.

Seria acțiunilor de control va continua și în perioada următoare.

La baza acestor acțiuni de control, a stat principiul asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti ce duce la o creştere a rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement, tabere școlare, creşe, grădiniţe, localităţile de interes turistic, în special la cele care prepară şi furnizează alimente pentru persoanele aflate în aceste zone, ceea ce reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea umană.

Acțiunile controalelor oficiale au urmărit, în special, identificarea şi retragerea de la comercializare către consumatorul final a produselor alimentare, care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri