Aproximativ 150 de persoane, marea majoritate refugiaţi ucraineni, au participat, de Ziua Independenţei Ucrainei, la o manifestaţie "de solidaritate faţă de ucrainenii rămaşi în calea invaziei ruseşti şi de protest faţă de atrocităţile comise şi destabilizarea păcii mondiale", locul desfăşurării acţiunii fiind un monument care omagiază soldatul sovietic, transmite Agerpres.

Mai mulţi refugiaţi ucraineni din Arad au organizat manifestaţia cu ajutorul unor asociaţii, între care Aradul Civic - care sprijină comunitatea de refugiaţi încă de la începutul invaziei ruse.

Unul dintre fondatorii Asociaţiei Aradul Civic, consilierul municipal Sigfried Mayer, a spus că manifestaţia nu are loc întâmplător în faţa Monumentului Eroilor Sovietici, situat în cartierul Aradul Nou.

"Monumentul omagiază armata sovietică eliberatoare, ceea ce mi se pare că este un anacronism. Exact de aceea a fost ales acest loc, pentru a exemplifica o mare diferenţă între ceea ce spune şi ceea ce face Rusia în momentul de faţă în Ucraina", a afirmat consilierul local.

Siegfried Mayer a precizat că va înainta Consiliului Local Municipal un proiect pentru relocarea monumentului care omagiază soldaţii sovietici, iniţiativă pe care a anunţat-o încă din luna mai, când spunea că noul loc ar putea fi Cimitirul Pomenirea, unde există morminte ale sovieticilor care au murit în al Doilea Război Mondial.

"Acel monument este un elogiu adus aşa-numiţilor eliberatori ruşi şi nu mai este de actualitate dacă ne uităm ce se întâmplă în Ucraina. Dacă în anii '50 conducerea comunistă a Aradului a decis să aducă un omagiu acestei armate, eu cred că în 2022 armata rusă nu mai poate fi numită eliberatoare", spunea, în luna mai, consilierul Siegfried Mayer.

Sursa foto: Facebook / Aradul Civic

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri