În cel mai recent raport de țară ce vizează România, CIA, care citează documente ale Agenției Naționale Antidrog, se arată că România a devenit ”p sursă de cannabis”.

Digi 24 scrie că pe marginea plantațiilor agricole cu porumb sau floarea-soarelui din Bărăgan pot fi văzute câmpuri întregi cu planta Cannabis Sativa (cunoscută și ca marijuana sau cânepă), în condițiile în care pentru această plantă sunt necesare autorizații de cultivare.

Procurorii DIICOT au avertizat de altfel în repetate rânduri în ultimii ani în legătură cu faptul că pe teritoriul țării noastre s-au înregistrat capturi tot mai mari de canabis, dar și producători ilegali de canabis.

Nu este de mirare, prin urmare, că în raportul CIA România apare acum ca fiind “a source country for cannabis”, se mai arată în articolul citat.

De altfel, conform raportului de activitate al procurorilor de la DIICOT realizat anul trecut, reies următoarele: “Se menţine trendul ascendent al culturilor in-door/out-door de canabis, precum şi al consumului la nivel naţional datorită posibilităţilor de obţinere de 'know how' prin intermediul internetului. Pe cale de consecință, numărul consumatorilor de astfel de droguri a crescut considerabil, cu tendință de creștere și în viitor”.

Procurorii spun de asemenea că fenomenul a luat deja amploare și că încearcă să-i facă față.

“Deşi au fost realizate capturi importante, monitorizarea la scară largă a fenomenului este, în continuare, o provocare pentru structurile antidrog”, se afirmă în documentul amintit.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri