Lucrările la viitoarele tuneluri pentru urși de pe Autostrada Lugoj - Deva ar putea începe în următoarele luni. 9 kilometri au rămas nefinalizați din autostrada în lungime totală de 100 de kilometri.

O asociere condusă de companie Spedition UMB a fost desemnată câștigătoarea contractului de proiectare și execuție, înainte de contestații.

„O Asociere de constructori români și bosniaci a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru construcția secțiunii lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (9,13 km) După semnarea contractului, asocierea va avea la dispoziție 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuția propriu zisă a secțiunilor E și D ale lotului 2 din această autostradă”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

Suma de 1,82 miliarde de lei (fără TVA), asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență, va fi folosită inclusiv pentru construcția a două tuneluri pentru urși forate, cu o lungime totală de 2,13 kilometri.

„În cazul în care nu vor fi contestații, în 10 zile pot fi demarate procedurile pentru semnarea contractului”, a mai precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Sectorul de nouă kilometri pe care vor fi construite ecoductele se află între localitățile Holdea, din județul Hunedoara și Margina, din județul Timiș, la limita nordică a Munților Poiana Ruscă, la poalele Dealurilor Lipovei și ale Munților Metaliferi și Zarandului, scrie adevarul.ro.

Traseul trece printr-o zonă aflată în rețeaua ariilor protejate Natura 2000, acoperită în mare parte de pădure.

Situl este extrem de important pentru carnivorele mari (lup, urs şi râs), include singura zonă cu habitate favorabile pentru toate cele trei specii din Podişul Lipovei. Contribuie la eficienţa şi coerenţa reţelei Natura 2000, făcând parte din singurul coridor ecologic structural şi funcţional care conectează Munţii Apuseni cu Carpaţii Meridionali. Prin intermediul sitului Natura 2000 Defileul Mureşului Inferior este conectat la coridorul ecologic din Munţii Apuseni, iar prin intermediul siturilor Ţinutul Pădurenilor şi Rusca Montană la zonele cu densităţi ridicate de carnivore mari din Carpaţii Meridionali”, se arată în fişa ariei protejate, prezentată pe site-ul Ministerului Mediului.

Pasajele pentru urşi au fost solicitate încă din 2010 de organizaţiile de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene. Ele ar urma să faciliteze traversarea autostrăzii printr-un culoar verde și să evite problemele de stabilitate ale terenului şi să diminuează impactul negativ pe care autostrada îl va avea asupra mediului.

Sursa foto: CNAIR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri