Municipalitatea a tăiat din investiţii din cauza lipsei banilor, a declarat primarul general Nicuşor Dan, atrăgând atenţia asupra "dezechilibrului" dintre fondurile pentru Primăria Capitalei şi cele de sector, relatează Agerpres.

"Este de acum 20 de ani împărţirea asta deficitară. Multe dintre investiţii nu s-au făcut, faptul că sunt poduri care nu au mentenanţă corespunzătoare vine din deficitul ăsta de bani. Noi anul acesta am fi putut să facem, de exemplu, consolidarea celei de-a doua jumătăţi din Podul Grant, care este necesară, nu am avut bani.

Am fi putut să facem consolidarea malurilor de lac din Herăstrău. Degeaba schimbăm asfaltul, dacă malul de lac alunecă, evident că aleea o să se rupă (...). Sunt lucruri pe care le-am tăiat din lista de investiţii tocmai pentru că nu avem bani. În schimb, ne-am dus către fonduri europene", a afirmat Nicuşor Dan la Europa FM.

Citește și: Nicușor Dan: Bucureștenii nu vor plăti mai mult pentru energia termică în această iarnă

Potrivit acestuia, nu este normal ca Municipalitatea să aibă o alocare mai mică decât primăriile de sector.

Retail jobs

"Este un dezechilibru pe care nu îl semnalez numai acum, de când sunt primar, îl semnalez de când era primar Sorin Oprescu. Nu este normal ca Primăria Capitalei, care are subvenţia la termie şi subvenţia la transportul public - cam 1 miliard de lei este şi cea la transportul public, spitalele şi toate teatrele şi iluminatul public, semafoare şi multe alte servicii, inclusiv liniile pe care le tragem, inclusiv pe asfalt, ca să semnalizăm rutier oraşul - nu e normal ca noi să avem mai puţin decât sectoarele, care au şcolile, salubritatea şi parcuri, pe care le avem şi noi", a punctat Nicuşor Dan.

El a menţionat că a încredinţat din lucrări sectoarelor.

"Nu are rost să blocăm lucrări, pentru că vrem să le facem noi, deci am găsit termoizolări de blocuri, le-am dat la sectoare (...). Este prelungirea Pasajului Grigorescu, pe care vor să-l facă împreună primăriile sectoarelor 3 şi 4, le-am dat, noi facem doar exproprierile, Sectorul 1 şi-a exprimat intenţia să facă ieşirea din Biharea din cartierul Henri Coandă, dacă vrea să-l facă, i-l dăm", a adăugat Nicuşor Dan.

Citeste si:
A fost lansată campania națională de împădurire prin PNRR
A fost lansată campania...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F