Următorul turneu Metallica în Europa şi America de Nord, pentru promovarea noului album al trupei de heavy metal intitulat "72 Seasons", va începe în aprilie 2023 la Amsterdam şi se va încheia în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, în septembrie 2024, transmite luni agenţia EFE.

Noul album Metallica, pe care vor figura douăsprezece melodii, va fi lansat la 14 aprilie 2023, potrivit site-ului formaţiei, metallica.com.

"72 Seasons" va fi al doisprezecelea album de studio al trupei americane, lansat la şase ani după discul precedent, "Hardwired... To Self Destruct".

Albumul este produs de Greg Fidelman împreună cu doi dintre membrii trupei, bateristul Lars Ulrich şi chitaristul şi solistul James Hetfield, conform Agerpres.ro.

Primul single, "Lux Aeterna", poate fi ascultat pe platformele digitale.

Melodiile incluse pe disc sunt: "72 Seasons", "Shadows Follow", "Screaming Suicide", "Sleepwalk My Life Away", "You Must Burn!", "Lux Aterna", "Crown of Barbed Wire", "Chasing Light", "If Darkness Had a Son", "Too Far Gone?", "Room of Mirrors" şi "Inamorata".

Pentru promovarea noului album, în fiecare oraş inclus în turneu Metallica va oferi spectacole diferite, atât în ceea ce priveşte repertoriul, cât şi artiştii care vor cânta în deschidere.

Turneul "M72 World Tour" va include 46 de "concerte unice" în 22 de oraşe.

O parte din încasările obţinute în urma vânzărilor va fi direcţionată către fundaţia Metallica All Within My Hands al cărei scop este de a contribui la crearea unor comunităţi sustenabile bazate pe educaţie şi lupta împotriva foametei.

Scena "M72 World Tour" va include din nou aşa-numitul "Metallica Snake Pit", un spaţiu situat în centrul scenei unde publicul are acces.

Vânzările biletelor în regim pre-sale încep miercuri, 30 noiembrie.

Sursa foto: Facebook/ Metallica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri