La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanşat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”. Astfel, în perioada 21 noiembrie – 1 decembrie a.c., au fost efectuate 276 de controale în complexe, piețe și alte obiective și 19 percheziții.

Aceasta are ca în scop creşterea siguranței cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, polițiștii cooperează cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale.

Aproape 300 de controale în aproape două săptămâni

Astfel, în perioada 21 noiembrie – 1 decembrie a.c., au fost efectuate 276 de controale în complexe, piețe și alte obiective și 19 percheziții.

De asemenea, au fost controlate 122 de persoane fizice și juridice autorizate, iar 98 de persoane fizice și juridice neautorizate au fost identificate.

Totodată, au fost constatate 103 infracțiuni, ce sunt cercetate în 83 de dosare penale, de comiterea cărora sunt bănuite 101 persoane.

Au fost aplicate 17 contravenții, în valoare de 25.500 de lei și indisponibilizate, în vederea confiscării, 19.267 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 1.593.340 de lei.

  • În perioada 29-30 noiembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. În urma activităților, au fost descoperite 8.178 de kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept, în valoare de aproximativ 500.000 de lei și 110.140 de bucăți de țigarete. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și contrabandă. Bunurile descoperite au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. Față de cele două persoane bănuite a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii, în prezent acestea aflându-se sub control judiciar.
  • La data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În urma perchezițiilor, au fost descoperite 200 de kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
  • La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prins, în flagrant delict, pe teritoriul municipiului București – Sectorul 4, o persoană care deținea, în autoturismul personal și oferea, ilegal, spre comercializare, articole pirotehnice, nedestinate publicului larg. Astfel, au fost descoperite 350 de kilograme de articole pirotehnice, care au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost constituit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Citeste si:
Peste 150 de percheziţii la cei care deţin ilegal articole pirotehnice
Peste 150 de percheziţii la...

Sursa foto: Poliția Română

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri