Clotilde Armand solicită Ministerului Culturii un aviz pentru exproprierea şi salvarea imobilului Casa Miclescu din Bulevardul Kiseleff. ”Trec aproape zilnic pe lângă Casa Miclescu din Bd. Kiseleff. Și de fiecare dată îmi promit că nu voi lăsa să dispară”, a scris edilul Sectorului 1, pe pagina sa de Facebook.

Armand precizează că încă din 2015 a sesizat instituțiile în cauză din România, pentru a restaura imobilul.

”Din 2015 mă lupt să salvez această bijuterie a arhitecturii neoromânești. Și n-am stat degeaba. Am declanșat procedurile pentru exproprierea acestui imobil pentru cauză de utilitate publică. Deși Ministerul Culturii a dat inițial, în 2019, acest aviz, la solicitarea Primăriei Capitalei, în prezent blochează această procedură. Actualii proprietari au deschis și un proces în care cer declasarea imobilului și radierea din Lista Monumentelor Istorice. Au câștigat în primă instanță, la Curtea de Apel Ploiești, după ce procesul a fost strămutat din București, dar cazul este pe rol la Înalta Curte, în faza de recurs. Interesele imobiliare sunt uriașe pe Bd. Kiseleff”, a explicat aceasta.

Edilul acuză Ministerul Culturii că blochează procedurile pentru salvarea monumentului, precizând că actualul ministru de resort, Lucian Romașcanu, nu consideră imobilul drept un monument istoric.

Sursa Foto: Clotilde Armand/ Facebook

”Probabil că dacă s-ar fi construit un complex rezidențial în locul Casei Miclescu n-ar fi întârziat un asemenea aviz. Rar mi-a fost dat să citesc un răspuns oficial umplut cu atâta ignoranță și nepăsare față de moștenirea culturală și patrimoniul țării. Așa arată respectul PSD față de ce au construit înaintașii noștri. Și știți ce este mai dureros? Că nu-i costă nimic pe actualii guvernanți ca să salveze un asemenea edificiu. E gratis! Este nevoie doar de voință, perseverență și mai ales multă iubire față memoria și zestrea culturală”, a mai precizat Armand.

Sursa foto: Clotilde Armand/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri