Zeci de meşteri din toate zonele ţării sunt aşteptaţi, de vineri, până duminică, la Târgul "Cadouri de Crăciun", care va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, transmite instituția pe rețeaua de socializare.

Astfel, informează cei de la MȚR, la Târgul Cadouri de Crăciun vor putea fi cumpărate, printre altele, jucării, nuieluşe, măşti, podoabe, opinci, scoarţe, coşuri de nuiele, străchini, oale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, piperniţe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, clopoţei, zurgălăi, dar şi cozonaci, mere, miere, plăcinte, cofeturi, plante medicinale, ţuică etc.

Sâmbătă, între orele 11,00-16,00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animaţie muzicală cu Marian Sandu şi Taraful din Teleorman, unii dintre puţinii lăutari care mai excelează în interpretarea cântecelor de dragoste de pe Vlaşca şi Teleorman.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi, studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 3 lei.

Intrarea la târg se va face prin strada Monetăriei.

Muzeul Național al Țăranului Român a primit în trecut certificatul de excelență din partea TripAdvisor, unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică.

Sursa foto: Shutterstock / Adriana Sulugiuc

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri