Anul 2022 a fost unul profitabil pentru sectorul imobiliar, însă numărul mic de autorizaţii de construcţie emise a dus la scăderea ritmului pentru construcţiile noi, în timp ce vânzările au crescut pentru toate tipurile de locuinţe, de la low la high class, susţin reprezentaţii unor companii de pe piaţa imobiliară, conform Agerpres.

Totodată, specialiştii sectorului imobiliar avertizează că ritmul neuniform de dezvoltare a pieţei poate duce, pe termen lung, la blocaje majore.

"Mai mult ca niciodată, anul 2022 a fost anul în care terenurile cu PUZ deja făcut şi cu autorizaţii luate sau în curs de autorizare au fost la mare căutare, mai ales în rândul dezvoltatorilor. Totul din cauza blocajului eliberării autorizaţiilor de construcţie în Bucureşti. Acest lucru funcţionează, însă, ca soluţie pe termen scurt, pentru că se vor epuiza terenurile eligibile pentru dezvoltarea de proiecte rezidenţiale. Bani în piaţă există, cerere există, însă dezvoltatorii au nevoie de sprijinul autorităţilor pentru a putea oferi clienţilor diversitate şi inovaţie", a declarat Rafela Nebreda, Owner Imoteca - The Residential Experts.

Pe de altă parte, blocajul autorizaţiilor de construcţie în Bucureşti şi creşterea inflaţiei au dus la o evoluţie neuniformă în piaţă - deşi preţurile au rămas constante, discounturile şi ofertele au fost mai puţine decât în anii precedenţi, unii dezvoltatori fiind nevoiţi să mărească preţurile.



"Atât creşterea vânzărilor, cât şi dezvoltarea de proiecte noi nu pot fi calculate per genere. Toate au fost variabile, în funcţie de produs. De exemplu, în 2022, am observat o creştere a vânzărilor cu 10-15% pentru locuinţe medii sau premium finalizate sau în curs de finalizare, în timp ce segmentul apartamentelor ieftine a înregistrat creşteri mai mici. Luând în considerare situaţia economică şi încetinirea construcţiilor, piaţa de apartamente low-cost nu mai este atât de variată ca în anii precedenţi şi nici dezvoltatorii nu au mai putut oferi reduceri mari de preţ. Prin urmare, unii clienţi cu bugete mai mici aleg să le aloce locuinţelor vechi, cererea fiind astfel echilibrată între apartamente noi şi apartamente vechi. Contrar aparenţelor, acest lucru nu reflectă o dinamică sănătoasă a pieţei, întrucât trebuie să existe diferenţe de preţ şi de volum între vechi şi nou", a afirmat Oana Ivan, Managing Partner Imoteca - The Residential Experts.

Conform analizei, achiziţiile locuinţelor în stadiu final de construcţie sau deja finalizate au fost cele mai căutate în 2022

"O schimbare importantă pe care am observat-o a fost la nivelul deciziei de achiziţie. Majoritatea contractelor de vânzare-cumpărare au fost încheiate pentru apartamente deja finalizate sau în curs de finalizare, contrar anilor trecuţi când vânzările locuinţelor în stadiu de proiect erau mult mai mari. Putem spune că vorbim despre un public mult mai educat, despre o piaţă care a evoluat din toate punctele de vedere şi care a găsit o constantă calitate-preţ benefică pentru ambele părţi - atât din perspectiva cumpărătorului, cât şi a dezvoltatorilor", a declarat Elena Dumitrache, director de vânzări Eden Capital Development.

Pentru Ecovillas Company anul 2022 a început cu livrarea tuturor apartamentelor proaspăt finalizate din proiectul LOFT green apartments, aflat în Mogoşoaia şi a finalizat vânzările din cadrul proiectului.

"Ritmul de vânzări în 2022 a frânat brusc după începerea războiului din Ucraina, pe fondul inflaţiei ridicate, dar şi a costurilor ridicate de finanţare. În luna mai, piaţa a dat semne de revenire, dar putem spune că ultimele unităţi din proiect s-au vândut mult mai greu decât ritmul înregistrat în 2021. Fiind un proiect început înainte de blocajele din piaţă, construcţia ultimei faze a proiectului nostru s-a finalizat destul de rapid, lucru pe care îl pot spune şi despre vânzări. Mai mult decât atât, putem spune cu bucurie că interesul pentru locuinţele sustenabile a crescut fulgerător în ultimul an - proiectul nostru fiind sold out de 6 luni - iar majoritatea clienţilor şi-au dorit să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se mute cât mai repede", a menţionat Vlas Veaceslav - CEO Ecovillas Company.

Imoteca - The Residential Experts este o companie de top în piaţa rezidenţială, cu 7.000 de tranzacţii până în prezent, majoritatea pe stocul nou de locuinţe.

Compania Eden Capital Development, cu capital integral românesc este prezentă pe piaţa rezidenţială din Bucureşti din anul 2009 şi a livrat în ultimii 7 ani peste 1.600 de locuinţe în Bucureşti, în special în zona de nord.

Ecovillas Company a finalizat anul acesta proiectul imobiliar LOFT green apartments din Mogoşoaia, ce cuprinde trei blocuri cu un regim mic de înălţime, cu un concept unic de apartamente eficiente energetic. Tot anul acesta, compania a finalizat vânzările pentru proiectul din Mogoşoaia.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri