Conform datelor din aplicația Tazz, în 2022 clienții din țară au ales cel mai des produse de tip fast-food, orientându-se apoi și către alte bucătării precum cele cu preparate asiatice sau grecești.

Astfel, în 2022, sosul de usturoi, cheeseburgerul, shaorma, kebabul, meniul crispky chicken, noodles, cartofii prăjiți și sosul nachos ocupă primele locuri în topul celor mai des comandate produse de pe Tazz în toată țara.

Cele mai căutate preparate și restaurante de pe Tazz în 2022

La nivel național, raportul arată că cele mai poftite preparate provin de la restaurante tip fast-food sau fusion.

În București, shaorma, kebabul sau donerul au constituit cele mai multe comenzi de pe Tazz, iar topul restaurantelor bucureștene în funcție de numărul cel mai mare de comenzi de pe Tazz în 2022 este:

⦁ Dristor Kebab Delivery
⦁ Shaormeria Băneasa
⦁ B3ton Restobar
⦁ Mesopotamia
⦁ Nikos Greek Taverna

În vârful clasamentului celor mai căutate preparate din Cluj-Napoca au fost shaorma, crispy chicken, noodles, iar restaurantele de unde clujenii au comandat cel mai mult de pe Tazz au fost Big Belly, Grande, Express Chef, Noodle Pack și Spartan.

La Timișoara, preparatele preferate în 2022 au fost meniurile zilei și cele de prânz, urmate îndeaproape de shaorma. În ceea ce privește topul restaurantelor, timișorenii au comandat cel mai des de la Jack's Bistro, Fresh Kebab, Urban King, Restaurant Nora și Papa Sam.

Cea mai scumpă comandă, înregistrată în Cluj

Cel mai pofticios utilizator Tazz în 2022 este din Cluj-Napoca, cu 746 de comenzi date pe Tazz în decursul anului.

Datele raportului arată că cel mai poftă i-a fost în 2022 de șnitelul de pui de la Express Chef, pe care l-a comandat de 142 de ori.

Pe locul II, se află un utilizator din Brașov, care a comandat de pe Tazz de 667 de ori în 2022.

Datele arată că, aproape o dată la 4 zile, Tazz s-a ocupat de pofta sa de Choco Fruit de la Oat Box, un desert pe bază de ovăz Bio, comandat de peste 140 de ori în 2022.

Pe locul 3 se regăsește un utilizator tot din Cluj, care a plasat 593 de comenzi pe Tazz în 2022, dintre care 72 pentru Risotto-ul cu pui de la Express Chef.

În 2022, cele mai multe comenzi de grup au fost făcute în Cluj-Napoca, unde s-a înregistrat și cea mai valoroasă comandă de grup, cu 72 produse, în valoare totală de 1,442.36 lei.

Tot un clujean a realizat și cea mai scumpă comandă individuală din țară, în valoare de 4,138 de lei.

Sursa foto: Tazz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri