Lidia Maksymowicz avea numai trei ani când a ajuns, în decembrie 1943, alături de mama și bunicii săi, la Auschwitz, pentru că familia ei ar fi sprijinit rezistența antinazistă din Belarus. Deși avea o vârstă foarte fragedă, Lidia Maksymowicz a supraviețuit mai bine de un an în locul unde au murit peste un milion de oameni. Ba mai mult, a fost unul dintre copiii pe care dr. Josef Mengele și-a făcut experiențele pseudo-medicale.

Atunci când am auzit că Lidia Maksymowicz vine în București pentru a-și prezenta cartea „Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»”, mi-am spus că este musai să o întâlnesc pentru că citisem cândva o declarație de-ale sale care m-a marcat profund: „Nu am învățat niciodată să urăsc și nici astăzi nu știu să o fac. Cei care urăsc suferă mult mai mult decât cei care sunt urâți. Pentru că, de multe ori, cei care sunt urâți nu știu că sunt. Cei care urăsc, pe de altă parte, știu că urăsc, iar ura nu poate duce decât la moarte, distrugere personală și colectivă. Ura este un sentiment care doar distruge”.

Ei bine, în secunda în care o cunoști pe Lidia, realizezi că aceste cuvine nu sunt doar declarații de fațadă, ci chiar simte și trăiește așa. Ajunsă la 82 de ani, Lidia are aceeași ochi albaștri luminoși pe care îi avea și fetița de trei ani ajunsă în lagărul de la Auschwitz.

“Acum văd cum ucrainenii fug de război în Polonia, însă acești ucrainieni sunt primiți de polonezi care îi invită în apartamentele lor, își deschid casele și portofelul, și, nu în ultimul, rând inimile”, îmi spune Lidia Maksymowicz, cu vădită tristețe în glas, dar și cu mândria că Polonia, țara care a adoptat-o după ororile trăite la Auschwitz, îi ajută pe refugiații ucraineni.

Apoi începe să-mi povestească despre sosirea sa la Auschwitz, când era doar un copil de trei ani.

După ce s-au deschis ușile trenului am văzut ceva teribil: ofițeri SS cu armele îndreptate către noi. Unii soldați țineau în lesă câini care lătrau și care voiau să scape și să ne ajungă. Auzeam țipete și ordine pe un ton ridicat, într-o limbă necunoscută nouă. De asemenea, am simțit un miros ciudat, însă nu știam atunci că acesta era mirosul fumului ce ieșea pe coșurile crematorillor din lagăr.

Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

Auschwitz, locul în care oamenii erau transformați în numere

Potrivit Lidiei, această atmosferă era creată intenționat pentru ca cei ajunși acolo - obosiți, murdari, flămânzi - să nu fie în stare să se opună sau să se apere în vreun fel.

Apoi, începea selecția care se făcea în două direcții: într-o parte trimiteau persoanele condamnate la moarte, iar în cealaltă persoanele pe care decideau să le lase încă în viață. Cei care nu se calificau din cauza vârstei, a condiției fizice sau a afecțiunilor, erau condamnați imediat la moarte, din acest grup făcând parte și bunicii Lidiei.

„Bunicii au fost trimiși către crematorii și nu i-am mai văzut vreodată. În schimb, eu împreună cu mama și alte femei cu copii, pentru că păream puternici și sănătoși, am fost trimiși în altă parte. Apoi ne-au băgat în carantina care trebuia să ne pregătească pentru viața în lagăr. Femeile trebuiau să se dezbrace și erau trimise să se spele, loc în care erau și dezinfectate. S-au întors dezbrăcate și tunse la zero, fiindu-mi greu să-mi recunosc mama. Chiar am întrebat-o unde sunt codițele ei împletite. În locul hainelor, femeile au primit pijamale în dungi. Putem doar să ne imaginăm cum se simțeau acestea private de personalitatea și demnitatea lor”, povestește Lidia despre transformările prin care a trecut mama sa, odată ajunse în lagărul de la Auschwitz.

Apoi a venit momentul tatuajelor pentru că acolo prizonierii deveneau doar un număr fără personalitate. Lidia a fost tatuată cu numărul 70072, număr care și astăzi îi mai stă mărturie pe antebrațul stâng.

Dar cel mai tragic moment a fost, în opinia Lidiei, acela în care copiii au fost smulși din brațele mamelor care încercau să-i țină cu toată puterea.

Ne-am văzut mamele bătute și conduse către barăci. Imaginați-vă sentimentele care le încercau pe mame neștiind ce se va întâmpla cu copiii lor.

Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

Lidia își vedea mama în lagăr foarte rar, când aceasta făcea rost de ceva de mâncare și se strecura în baraca Lidiei, riscându-și astfel propria viață - putea fi împușcată în orice moment de unul din soldații care supravegheau lagărul. De altfel, Lidia își amintește mult mai bine cum arătau mâinile mamei (pentru că îi furnizau hrana), decât fața acesteia.

„Aproape de lagăr era un sătuc, iar locuitorii acelei localități știau despre foamea din lagăr, așa că, în drumul lor spre muncă și înapoi, lăsau mâncare ascunsă în tufișuri: un cartof, o bucată de pâine, o ceapă sau un măr. Tot ceea ce găsea mama în aceste tufișuri aducea pe furiș în baraca mea. Mâncam totul pe loc, de teama că ceilalți copii or să-mi fure mâncarea. Între noi, copiii, nu era deloc prietenie sau amiciție, era doar o luptă pentru supraviețuire. Eram conduși de instinctul animalic de a rămâne în viață”, mărturisește Lidia.

"Când venea dr. Mengele, ne ascundeam și țineam ochii închiși, sperând că astfel devenim invizibili"

De departe cea mai traumatizantă parte a timpului petrecut de Lidia la Auschwitz a fost experiența avută cu Josef Mengele, medicul nazist devenit ucigaș în masă al SS la Auschwitz. Dornic să devină cât mai cunoscut în lumea medicală, Mengele a căutat secretele eredităţii. Idealul nazist pentru viitor era acela de a beneficia de ajutorul geneticii, iar pentru asta se folosea de copiii ținuți prizonieri în lagărul de la Auschwitz. Astfel, în fiecare dimineaţă, copii erau vizitaţi de doctorul Mengele care venea în inspecţie.

Citeste si:

    La început, observam comportamentul altor copii care erau acolo de mai mult timp și știau deja cum să se comporte când își făcea apariția dr. Mengele. În baracă erau scânduri, una peste alta, iar când venea dr. Mengele, ne ascundeam sub scândurile cele mai joase, cu ochii închiși, sperând că astfel devenim invizibili.

    Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

    În ciuda acestui lucru, dr. Mengele lua de fiecare dată cu el copii pe care îi ducea în laboratorul care se afla aproape de crematoriu. Lidia era atunci prea mică pentru a realiza ce fel de experimente se făceau pe ea, însă își amintește efectele acestor experimente – cât de rău se simțea când se întorcea înapoi în baracă.

    Citeste si:

      După ani de zile, mama mi-a povestit cum m-a găsit într-o zi: fără putere, cu corpul străveziu, aproape fără viață, cu pielea plină de basici și cu lacrimi în ochi. Dr. Mengele testa vaccinuri ale unor firme farmaceutice germane pe copii, făcea și transfuzii, de aceea corpul devenea străveziu. În plus, punea chiar și substanțe chimice în ochii copiilor pentru a le schimba culoarea irisului în albastru. Eu eram norocoasă că aveam ochii albaștri, însă unii copii și-au pierdut vederea pentru totdeauna în urma acestor experimente. Scopul acestor experimente era de a da naștere unei populații cu care să cucerească Europa pe viitor.

      Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

      Într-o altă zi, mama Lidiei a venit în fața barăcii și a strigat-o, însă Lidia nu a ieșit afară. Atunci și-a zis „ voi risca și voi intra înăuntru”. A intrat în baracă și în prima fază nu a recunoscut-o pe Lidia din cauza condiției în care se găsea.

      Potrivit Lidiei, toți copiii de acolo sufereau și de așa zisă „maladie a orfanilor” - stăteau ore în șir așezați pe scânduri, legănându-se.

      „Chiar și la câțiva ani după ce plecasem de la Auschwitz, mă jucăm «de-a lagărul»"

      În ciuda atrocităților la care a fost supusă, Lidia a fost unul dintre cei 500 de copii supraviețuitori de la Auschwitz-Birkenau. A fost adoptată de o familie din Polonia, culmea ironiei, familia care deținea pământul pe care a fost construită poarta de intrare în Birkenau. După trei ani, părinții adoptivi au făcut toate formalitățile, iar Lidia a primit un nume și un prenume, nu mai era numărul 70072.

      Chiar și la câțiva ani după ce plecasem de la Auschwitz, mă jucăm «de-a lagărul» cu alți copii pentru că nu înțelegem și nu cunoșteam alte jocuri. În acest «joc», trimiteam unii copii înapoi în baracă și pe alții către moarte.

      Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

      Întâlnirea cu mama biologică, la 17 ani de la terminarea războiului: mama se aștepta să vadă la ușa vagonului fetița mică din lagăr

      Pentru o perioadă lungă de timp, Lidia a crezut că mama ei biologică nu mai era în viață, însă nu a încetat niciodată să o caute. Iar într-un final cele două s-au regăsit, în 1962, la 17 ani după încheierea războiului.

      „Nu reușeam să înțeleg de ce, deși era în viață, nu încercase să mă găsească, însă apoi am înțeles că era Cortina de Fier care împiedica trasmiterea informațiilor. În cele din urmă, Biroul de Cercetare din Hamburg a luat legătura cu Biroul de Cercetare din Moscova și a descoperit o doamnă ce și cauta de ani de zile fetița după numărul ei din lagăr”, își amintește Lidia. Iar întâlnirea dintre cele două a fost intens exploatată de presă sovietică.

      Întâlnirea mea cu mama a fost tratată ca un eveniment politic și propagandist și astfel a fost organizată o festivitate la Moscova. Când trenul dinspre Varșovia a ajuns în gara din Moscova, la ușa vagonului eram eu cu buchetul de flori adus mamei mele. Am observat mii de oameni care veniseră să vădă întâlnirea noastră pentru că oferea speranță și altor persoane.

      Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

      În ciuda acestor ani trecuți, mama se aștepta să vădă la ușa vagonului o fetiță mică, însă când a văzut-o pe Lidia, deja femeie atunci, a leșinat.

      Papa Francisc a scris prefața cărții scrise de Lidia

      Prefața cărții „Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»” este scrisă chiar de Papa Francisc. Iar prima întâlnire avută de Lidia cu Suveranul Pontif a fost una extrem de emoționantă.

      „Călugărul care a fost translator pe parcursul întâlnirii mele cu Papa m-a rugat să-i arăt numărul tatuat de pe braț. Papa s-a uitat la acest număr și am observat că avea lacrimi în ochi. Apoi s-a aplecat și a sărutat numărul. Nu m-am așteptat deloc la acest gest, dar l-am interpretat ca pe un omagiu adus, prin intermediul meu, tuturor copiilor morți în lagăr în cel de-al Doilea Război Mondial”, spune Lidia. Ulterior, Papa Francisc a scris prefața cărții, iar primul exemplar i-a fost înmânat personal chiar de Lidia.

      Discuția mea cu Lidia Maksymowicz s-a încheiat cu un mesaj pe care a vrut să îl transmită, cu lacrimi în ochi, tinerilor din toată lumea.

      În mâinile voastre stă viitorul lumii. Nu mai permiteți să se repete vreodată ceea ce s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial.

      Lidia Maksymowicz, supraviețuitoare de la Auschwitz

      Din cele şase milioane de evrei ucişi în Holocaust, un milion au căzut victimă criminalilor nazişti la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare centru nazist de ucidere în masă. Aproape un sfert dintre aceştia erau copii.

      Sursa foto: Wall-Street.ro

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Roxana Grosu
      Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Social »



      Setari Cookie-uri