Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală şi cea naţională.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că descinderile ar avea loc la Poliţia Locală Sector 1, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Călăraşi.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în cinci locaţii, situate în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, din care trei sunt sedii ale unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei locale şi a poliţei naţionale", arată anchetatorii.

Sursa foto: Shutterstock /Cristi Croitoru

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri