Utilizatorii reţelelor electrice vor avea posibilitatea să achiziţioneze grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, în cazul în care operatorul de distribuţie se află în imposibilitatea de a asigura aceste echipamente, potrivit noilor reglementări aprobate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"În şedinţa Comitetului de reglementare de astăzi, 01.02.2023, am aprobat un act normativ privind modificări şi completări ale unor ordine din domeniul racordării la reţelele electrice de interes public, ale cărui prevederi vin în sprijinul utilizatorilor reţelelor electrice. Prevederile se aplică pentru clienţii finali casnici, prosumatori, precum şi pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi instituţiile publice ale căror locuri de consum se racordează la reţelele electrice de joasă tensiune, şi se referă la posibilitatea acestor categorii de utilizatori de a achiziţiona grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, în cazul în care operatorul de distribuţie se află în imposibilitatea de a asigura aceste echipamente", precizează preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, utilizatorii menţionaţi anterior, care vor achiziţiona grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice vor beneficia din partea operatorului de distribuţie de rambursarea contravalorii echipamentelor respective, conform prevederilor din contractele de racordare.

Astfel, actul normativ contribuie la deblocarea activităţii de racordare a categoriilor de utilizatori menţionaţi, având în vedere faptul că operatorii de distribuţie se confruntă în prezent cu dificultăţi privind achiziţia grupurilor/contoarelor de măsurare a energiei electrice, cu întârzieri importante ale acestei activităţi care afectează buna desfăşurare a procesului de racordare la reţelele electrice de interes public.

De asemenea, pentru evitarea blocării procesului de racordare a producătorilor de energie electrică, ANRE a prelungit termenul de constituire a garanţiei financiare de către utilizatorii care deţin locuri de producere cu puterea aprobată pentru evacuare mai mare de 1 MW şi pentru care soluţia de racordare prevede lucrări de întărire.

"În acest sens, termenul pentru constituirea garanţiei financiare prevăzute în avizul tehnic de racordare a fost stabilit până la încheierea contractului de racordare, faţă de termenul de cel mult 3 luni de la data emiterii avizului tehnic de racordare. Această măsură are un impact pozitiv asupra producătorilor de energie electrică deoarece aceştia vor avea posibilitatea de a decide pe parcursul perioadei maxime de valabilitate a avizului tehnic de racordare, de 12 luni până la încheierea contractului de racordare, demararea proiectului fără a bloca sume importante", subliniază şeful ANRE.

Prevederile actului normativ se aplică tuturor utilizatorilor care au înregistrate cereri de racordare la operatorii de reţea la data publicării documentului în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent de etapa procesului de racordare în care se regăsesc până la punerea sub tensiune finală a instalaţiei de utilizare, transmite sursa citată.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri