Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat marţi suspendarea participării Rusiei la New START (sau START III), ultimul tratat de dezarmare nucleară care mai era încă în vigoare cu SUA, relatează EFE şi RIA Novosti, conform Agerpres.

Timp de peste o săptămână, respectiv între 22 și 28 februarie, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a efectuat o serie de acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale, în două dintre cele mai cunoscute piețe ale Capitalei, Domenii și 16 Februarie.

Cu această ocazie au fost controlați 74 de operatori economici, iar comisarii CPCMB au aplicat mai multe sancțiuni în urma neregulilor descoperite.

  • amenzi contravenționale în cuantum de 548.000 lei
  • 35 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare totală de circa 180.000 lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 12 operatori economici, respectiv:
  1. Ateșpan SRL;
  2. Antonioni Valmar SRL – ”Ceaunu Încins”;
  3. Dossia Best Consulting SRL - "Magazin Grecesc";
  4. Mariluca Business Concept SRL - Fast food Burger show;
  5. Cristin NL Impex SRL;
  6. Lux Pan Impex SRL;
  7. Paladium Com SRL;
  8. Stay Fit Iride SA;
  9. Mobile Soft GSM SRL;
  10. Andru Service SRL;
  11. Dumitru M Cristian Dan PFA;
  12. Anca Dori Com SRL.

„Consumatorii nu pot fi împărțiți în categorii ce țin de posibilitățile financiare ale acestora. Nu există drepturi suplimentare în funcție de acest criteriu. Nu există de asemenea nici obligații diferite ale operatorilor economici, în funcție de cifra de afaceri. Am arătat că avem aceeași măsură și pentru cei mari, dar și pentru cei mici,” a spus Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

„Când mergi să cumperi de la piață, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole și peripeții. Consider această actiune un avertisment pentru toate piețele, la nivel național. În perioada următoare ne vom concentra pe aceste zone, mai ales că se apropie sărbătorile pascale,” a adăugat Constantinescu.

Dintre cele mai importante nereguli semnalate, menționăm:

  • comercializarea unor produse alimentare sau folosirea unor materii prime cu data limită de consum depășită;
  • comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice, cu urme de lovituri mecanice, pete nespecifice de produs, textura moale, fără a avea menționată pe etichetă țara de proveniență și calitatea sau faptul că sunt tratate, acolo unde este cazul;
  • utilizare unor vitrine frigorifice neigienizate, cu prezență masivă de mucegai, praf, impurități, resturi alimentare, chedere rupte, vopsea exfoliată, cu gheață în exces;
  • folosirea unor lădițe de depozitare a produselor alimentare cu acumulări excesive de praf și impurități;
  • lipsa informării de pe etichete referitoare la alergenii prezenți în produse;
  • utilizarea ustensilelor neprofesionale, în spațiul de gătit, și a bureților de sârmă, pentru veselă;
  • existența pavimentului cu bucăți de gresie sparte și a tavanului cu pete și grăsine scursă solidificată;
  • lipsa unor autorizații de funcționare;
  • comercializarea unor produse alimentare fără eticheta tradusă în limba română;
  • lipsa afișării datei durabilității minimale a unora dintre produsele expuse spre comercializare;
  • lipsa afișării prețurilor, în cazul unora dintre produsele aflate la comercializare;
  • depozitarea produselor direct pe paviment;
  • folosirea unor cântare fără buletin de verificare metrologică;
  • schimbare stării termice a produselor alimentare, față de cea indicată de producător și multe altele.

Sursa foto: ANPC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri