Fațada unui bloc situat pe strada Bărăției din București a ars parțial. Imobilul a fost afectat de un incendiu care a început în apropiere, dar care s-a extins. Din fericire, nu există victime, dar au fost evacuați 12 locatari.

Un nou avertisment vizibil pentru cei care ignoră gunoaiele aflate în spațiile dintre blocuri poate fi acum observat pe strada Bărăției, la mică distanță de Bulevardul Corneliu Coposu. Avertismentul este vizibil deoarece vorbim de o fațadă afectată, pompierii intervenind cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe lângă o autspecială SABIF.

Se pare că incendiul a ars mai întâi pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați pe care se afla gunoi menajer. Ulterior, flăcările s-au extins pe bloc până la etajul 1 al acestuia. Nu este clar de la ce a pornit incendiul, dar nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale. În prezent, focul nu mai arde și se observă doar fum.

Sursa foto: ISU București-Ilfov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri