În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, în județul Teleorman. Este vorba despre un tren de călători care a deraiat între Roșiorii de Vede si Măldăeni, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului.

Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc.

Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale. Trei victime care se aflau în tren au fost transportate la spital.

Sursa foto: ISU

La acest moment, călătorii sunt transportați cu două microbuze ISU către gara din Roșiorii de Vede.

Forțe ale ISU angrenate în accident:

  • ISU Teleorman: Șapte ambulanțe SMURD, o Autospecială pentru Transport Victime Multiple, trei autospeciale de descarcerare, 2 microbuze, opt ambulanțe SAJ;
  • ISU Olt: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospecială de descarcerare grea, 5 ambulanțe SMURD;
  • ISU DJ: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospeciala de descarcerare grea, 3 ambulanțe SMURD.

Au mai fost prealertate ISU AG, respectiv ISU B-IF.

La momentul transmiterii acestei știri Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, anunță autoritățile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri