Proiectul editorial wall-street.ro dedicat lunii martie mi-a prilejuit mai multe discuții și interviuri cu personalități feminine, dar unul anume m-a răscolit. Este vorba despre cel cu Mirjam (Miriam) Bercovici, o supraviețuitoare a Holocaustului născută în 1923, cunoscută de altfel publicului din România din mai multe interviuri, precum și din jurnalul ținut în ghetoul din Transnistria, publicat inițial de editura Kriterion și apoi de Curtea Veche cu titlul - edificator - Jurnal de ghetou. Cu toate acestea, având în vedere contextul regional și internațional, similar, parcă, unor perioade triste din istoria omenirii, precum și faptul că exista posibilitatea - așa cum mi-a confirmat, de altfel la sfârșitul întâlnirii - ca acesta să fie ultimul său interviu, această întâlnire mi-a creat o emoție aparte.
Și nici nu avea cum să fie altfel, date fiind experiențele de viață ale lui Miriam Bercovici: cei trei ani petrecuți în lagărul din Transnistria, întoarcerea (pe jos!) până la Botoșani, precum și moartea fiicei sale, pianista Ada Ulubeanu, pentru a numi doar câteva.
"N-am ochi pentru verdele strălucitor al câmpiilor, n-am ochi pentru nimic, privesc în mine și văd ca-ntr-o oglindă zilele reci ale iernii ce o să vină după această primăvară, vară, toamnă, pe care, după perspectivele pe care le avem, le vom petrece tot aici în Djurin. Când văd un cerșetor mă cuprinde frica; mi se pare că mă văd pe mine, peste un an, doi. Ce va fi? Care va fi sfârșitul nostru? Erau zile în care credeam și speram în îmbunătățirea soartei noastre, prin mila cuiva, dar acum nu mai sper, căci e clar că până la sfârșitul războiului vom rămâne aici", scria, Miriam Bercovici, în ziua de sâmbătă, 2 mai, 1942.
Citeste si:
Un paragraf - din nou - edificator, după părerea mea, pentru o tendință tot mai des întâlnită în zilele noastre: relativizarea Holocaustului, tendință care, la rândul ei, hrănește altele, și mai periculoase, cum ar fi, pentru a da numai un exemplu, ascensiunea extremei drepte.
"Știu că e fără rost ce scriu. Nimeni nu va citi ce am scris, iar eu, dacă voi scăpa cu viață de aici, voi arunca în foc tot ce îmi va aduce aminte de timpul blestemat petrecut în Djurin. Și totuși scriu.", continua două luni mai târziu, mai precis marți, 15 iulie 1942, Miriam Bercovici în jurnalul său.
În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim leadershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.
Citeste si:
Sursă foto: captură ecran Google maps
Am pornit, prin urmare, interviul cu acest ascendent - uriaș - al experienței de viață a interlocutorului, dar și blocat de un detaliu deconcertant: doamnei Bercovici aproape că nu îi venea să creadă că nu sunt - cumva, măcar un pic - antisemit.
Pentru a depăși acest punct am rugat-o prin urmare, să mă facă să înțeleg cum și în ce împrejurări se naște antisemitismul. Ba chiar, mai în glumă, mai în serios, aproape că îmi doream ca pe undeva să găsesc un punct în care să corespund acestui profil numai ca să n-o dezamăgesc - uluitor până la cel nivel de contorsiune mentală ajungem prin șabloanele pe care ni le creăm unii despre ceilalți.
"Din familie, din educație", mi-a replicat Miriam Bercovici. "Și din biserică", a adăugat apoi, explicându-mi că tocmai de aceea nu este împotriva demersului Institutului Wiesel pentru ca în școli să se vorbească despre evrei.
Citeste si:
Am continuat însă pe acest fir pentru că, așa cum am remarcat și în alte interviuri acordate de Miriam Bercovici, o anumită tendință a istoriei de a se repeta, sau, mai bine spus, a oamenilor de a face aceleași greșeli, era aproape omniprezentă în declarațile sale.
Astfel, aceasta mi-a spus că este de părere că antisemitismul este în floare în Ucraina, în vreme ce și în alte țări, țapii ispășitori, "vinovații", sunt evreii.
De acest război "vinovați" sunt evreii, evreii sunt "vinovați" și de epidemia de Covid etc., punctează Miriam Bercovici, adăugând faptul că exact așa început al Doilea Război Mondial.
Totodată, aceasta a mai explicat faptul că a văzut ucraineni atât de antisemiți, încât i se pare o aberație faptul că Zelenski, care are origine evreiască, este președintele țării.
Citeste si:
Așa e situația în Ucraina - 'vinovați' sunt evreii. Zelenski e 'vinovat', deși nu e un personaj care îmi e simpatic. Din păcate, din acest război dintre ucraineni și ruși se poate dezvolta un război mondial.
Miriam Bercovici
Aceasta a mai adăugat de asemenea un detaliu esențial acestui tablou, spunând că deși pe ea au eliberat-o rușii din lagăr, asta nu înseamnă automat că este un fan al rușilor, sau un fan al lui Putin.
De asemenea, completează Miriam Bercovici, Transnistria de azi nu e Transnistria unde a fost ea deportată, fiind de acord, totodată că numele lui Traian Popovici, supranumit "Schindler-ul român", primar al orașului Cernăuți în cel de Al Doilea Război Mondial care a salvat cca. 20.000 de evrei, ar trebui să fie mai cunoscut.
Sursă foto: yadvashem.org
Pe de altă parte, crede aceasta, înarmarea Ucrainei, pomparea de arme sofisticate în această țară, nu va lăsa Rusia lui Putin indiferentă.
Citeste si:
Cât despre situația actuală din Israel, cu referire la amenințarea la adresa acestei țări din partea Iranului, Miriam Bercovici spune că Israelul și Iranul au fost cei mai buni prieteni pe vremea șahului Pahlavi, dar, în acest moment, se pare că Israelul e hotărât să distrugă instalațiile nucleare iraniene.
Cu referire la viitorul omenirii însă, în contextul actualului context internațional complicat, aceasta se declară o "optimistă până la capăt".
Miriam Bercovici s-a referit de asemenea și la societatea românească, spunând că nivelul intelectualității românești este nivelul populației.
Cât despre educație, aceasta este dezamăgită, dând în acest sens exemplul copiilor, care "învață ce se spune pe telefon", așa-numitele "telefoane deștepte", cum le numește ea, iar asta în sine este o degradare, adaugă aceasta.
Citeste si:
Constat că lumea se limitează la foarte puțin - leafă, trai bun și eventual o vacanță la mare sau la munte.
Miriam Bercovici
Faptul că Miriam Bercovici este o persoană foarte informată reiese însă și din faptul că este la curent cu manifestările oamenilor politici din România, despre care afirmă că sunt "inculți", adăugând, în acest context, că nu va vota în anul electoral 2024, "pentru că nu vrea".
Nu în ultimul rând, contextul vizitei mele fiind, totuși, așa cum am scris la început, luna martie, aceasta și-a exprimat opinia și pe acest subiect, spunând că, la vârsta sa, a putut observa o îmbunătățire a situației în ce privește femeile, mai precis faptul că femeia și-a câștigat un drept de a fi "oarecum" egală cu bărbații.
Totuși, adaugă Miriam Bercovici, felul în care este privită o femeie în societate depinde de ea însăși, de capacitatea ei profesională, de felul cum se comportă în societate.
Pe de altă parte, își amintește aceasta, pe vremea copilăriei sale situația era alta, dând în acest sens exemplul mamei sale, care nu a putut învăța, având numai 4 clase primare, dar prin însușirile ei, adaugă interlocutoarea mea, a reușit să învețe totuși franceză și germană.
"În primul rând femeia poate învăța și e receptată aproape ca bărbații. Aproape, zic eu", concluzionează Miriam Bercovici.
Totodată, în contextul discuției despre subiectul egalității de gen și a educației femeilor, aceasta a adus în discuție personalitatea de asemenea cunoscută a Syliviei Hoișie, sora sa, decedată anul trecut.
Sursă foto: YouTube / TeleM Iași
Astfel, spune Miriam Bercovici, aceasta, care a făcut parte din echipa care a inventat cunoscutul medicament Polidin, a fost o persoană venerată la Iași, la înmormântarea ei venind mii de oameni, deși, remarcă interlocutoarea mea, în cadrul acestui eveniment "Polidinul a fost de fapt venerat, deși astăzi nu se mai folosește".
Pe finalul discuției noastre, supraviețuitoarea Holocaustului, mi-a spus, nu fără o anumită amărăciune, faptul că nu doar comunitatea evreilor din România scade, în general fiind vorba despre evrei bătrâni care nu au vrut să plece din România, dar femeile evreice în particular sunt, de asemenea, bătrâne, cele mai "tinere" având 70 de ani.
Chiar și așa mică cum este această comunitate însă, cu o medie de vârstă ridicată, la plecare m-am întâlnit pe scară cu un tânăr care îi aducea lui Miriam Bercovici diverse alimente din partea comunității evreiești și m-am întrebat când am văzut ultima oară un angajat al statului român făcând același lucru pentru unul dintre zecile, probabil sutele de mii de bătrâni români care așteaptă un ajutor din partea cuiva, oricui.
Răspunsul e simplu: niciodată.
Sursa foto: Wall-street.ro
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
