Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, a anunțat că echipamentele și cablurile de comunicații care nu vor putea fi identificate și care stau pe stâlpii din Capitală vor fi eliminate.

„Continuăm să eliberăm stâlpii, străzile și bulevardele de cabluri, fire și echipamente pentru comunicații electronice neidentificate, cu proprietar necunoscut, amplasate fără documente legale pe domeniul public al Bucureștiului. Conform ultimei Dispoziții pe care am semnat-o este vorba despre echipamentele și cablurile montate pe stâlpi de pe artere din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5”, a scris edilul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, printre străzile și bulevardele pe care se va acționa se numără bd. Alexandru Ioan Cuza, str. Dr. Iacob Felix, Calea Plevnei str. Frumoasă (din sectorul 1), bd. Ghica Tei, str. Ion Luca Caragiale, str. Vasile Lascăr sau str. Maria Rosetti (sectorul 2), Splaiul Unirii din sectorul 3, str. Mitropolit Filaret și șos. Berceni - sectorul 4 și strada Fabrica de Chibrituri din sectorul 5.

Cablurile și echipamentele vor fi dezafectate de către administratorii sau proprietarii stâlpilor, sub coordonarea Direcției Generale Servicii Publice - Direcția Servicii Integrate și cu sprijinul Direcției de Control din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București.

„Reamintesc faptul că Primăria Municipiului București derulează proiectul Netcity - un program prin care se realizează canalizaţii subterane de comunicaţii electronice, prin intermediul căreia operatorii pot furniza servicii către clienţi”, a mai scris edilul Capitalei.

Lucrările au început în anul 2009 și până în prezent s-au finalizat 2.072 km de canalizaţie de comunicaţii electronice, din care 310 km în anul 2022.

Conform contractului, PMB încasează o redevență anuală din veniturile totale încasate de Netcity Telecom SRL, iar în anul 2022 PMB a încasat 5,7 milioane lei redevenţa aferentă veniturilor încasate la nivelul anului 2021.

De asemenea, Nicușor Bana a anunțat că pentru anul 2023 se estimează realizarea a aproximativ 410 km de canalizaţie în zone din Bucureşti precum: Bucureştii Noi, Pajurei, Chitila, Banu Manta – Titulescu, P-ţa Domenii, Spitalul Militar Carol Davilla, Primăverii, Televiziunea Română, Aerogării, Cartierul Henri Coandă, Gheorghe Ionescu Siseşti – Jandarmeriei, Cartierul Giuleşti Sârbi, Gara Obor – Baicului, Floreasca, Doamna Ghica, Electronicii, Vatra Luminoasă, Cartierul 23 August, Drumul între Tarlale, Cartier Ozana, Brâncoveanu – Alunişului, Apărătorii Patriei, Parcul Romniceanu, 13 Septembrie – Uranus, Grozăveşti, Drumul Taberei, Valea Oltului etc.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri