ASF a decis să ridice autorizația de funcționare a Euroins și să propună deschiderea procedurii de faliment a asiguratorului care deține cea mai mare cotă de piață pe segmentul RCA din România. Îți prezentăm în acest material ce trebuie să faci în cazul în care tu sau celălalt șofer implicat în accident aveți RCA de la Euroins.

În jur de 2,5 milioane de șoferi din România au asigurare RCA la Euroins. După deschiderea procedurii de faliment, responsabil pentru administrarea Euroins devine Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care va trebui să acopere inclusiv plata daunelor în cazul în care asiguratorul preluat nu este unul solvabil.

Va fi o situație complicată pentru FGA, care încă mai are de acoperit daune către foștii asigurați ai City Insurance și nu numai, mai ales în condițiile în care disponibilitățile Fondului erau la începutul lunii martie la circa 180 de milioane de lei. O scădere drastică în ultimele 15 luni, de la un nivel de peste 620 de milioane de lei la începutul anului 2022.

Va fi o misiune cu atât mai dificilă cu cât Euroins avea numai în dosarele trimise în instanțe daune de peste 300 de milioane de euro, după cum a declarat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, pentru wall-street.ro. Potrivit acestuia, pagubele financiare create în urma situației de la Euroins se ridicau la peste 1 miliard de euro „doar la prima vedere”.

Compania susține că decizia ASF este una abuzivă, iar, prin vocea proprietarului Eurohold din Bulgaria, a spus că va face tot posibilul să-și protejeze activitățile din România.

RCA de la Euroins: Ce trebuie să știe șoferii după ce Euroins a intrat în insolvență
politca RCA Euroins

Sursa foto: Dmitry Kalinovsky/Shutterstock.com

Reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au venit reacționat și ei la cazul Euroins și au venit cu informarea către asigurați și păgubiți că polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Astfel, șoferii care au polițe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asigurați până la data respectivă. De asemenea, aceștia au posibilitatea de a denunța în orice moment polița, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurator autorizat.

Totodată, în ceea ce îi privește pe păgubiții unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliță RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiți în baza acesteia, în limitele și termenele stabilite de legislația în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.

Probleme cu polița RCA de la Euroins: Cum și unde se pot adresa șoferii FGA

În cazul deschiderii procedurii de faliment a Euroins, așa cum notam mai sus, șoferii trebuie să știe că polițele încheiate cu asiguratorul vor rămâne valabile, dar plata asigurărilor revine în responsabilitatea FGA.

Dacă un șofer nu se mai poate adresa asiguratorului care este în insolvență, Fondul oferă posibilitatea asiguraților să se adreseze direct instituției.

Pentru deschiderea/avizarea unui dosar de daună, asiguratul poate cerere plata daunelor direct sau prin mandatar completând una cererile de mai jos.

1. Anexa nr. 7 – CERERE deschidere dosar daună (model prevăzut în Norma 24/2019);

2. Anexa nr. 8 – DECLARAȚIE privind evenimentul (model prevăzut în Norma 24/2019).

Potrivit FGA, cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se poate completa în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare emisă de asigurătorul în insolvență, în vigoare la data evenimentului și nu există deschis un dosar de daună la asigurator. Anexa indicată anterior se poate transmite către FGA pe email: constatari.daune@fgaromania.ro, prin poștă la sediul FGA sau se poate completa online AICI.

Polița RCA de la Euroins: Când completează șoferii cererea de deschidere a dosarului de daună la FGA
RCA Euroins

sursa foto: Dmitry Kalinovsky / Shutterstock.com

Cererea de deschidere a dosarului de daună se completează după producerea evenimentului asigurat.

Legea prevede că păgubiții se pot adresa FGA, cu o Cerere de deschidere dosar daună-Anexa 7, pentru evenimente petrecute începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, dar și pentru evenimente petrecute anterior publicării deciziei de retragere a autorizației, în situația în care nu a fost deschis un dosar la asigurător.

Care sunt pașii de urmat pentru șoferi:

  1. După transmiterea cererii de deschidere a dosar de daună, Fondul, direct sau prin mandatarii săi, contactează petentul în cel mai scurt timp, în vederea efectuării constatării prejudiciilor și evaluării daunelor;
  2. Petentul completează Anexa 8 - declarație privind evenimentul
  3. Procesul-verbal de constatare a daunelor(Fișă Constatare) se întocmește de către specialistul constatare daune din cadrul Fondului sau prin mandatarii acestuia, în cazul unor convenții/acorduri de cooperare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în cazul asigurărilor obligatorii sau a condițiilor de asigurare aferente contractului în baza căruia a fost avizat evenimentul, în cazul asigurărilor facultative;
  4. Constatarea daunelor se efectuează în baza documentelor care atestă producerea evenimentului asigurat, emise de autoritățile publice competente, cum ar fi organele de poliție, unitățile de pompieri sau alte organe abilitate potrivit legii ori alte documente din care să reiasă cauzele şi împrejurările evenimentului, cum ar fi constatarea amiabilă de accident, declarația asiguratului sau alte documente similare, potrivit legii;
  5. Fondul sau mandatarii acestuia, în cazul unor convenții/acorduri de cooperare, solicită petentului depunerea la dosarul de daună a poliței/contractului de asigurare, a documentelor prevăzute la lit. d), a documentelor din care să reiasă întinderea daunei, acte privind interesul patrimonial, documente justificative privind cuantumul despăgubirii şi, după caz, alte documente relevante pentru analizarea dosarului;
  6. Actele şi documentele justificative se depun în limba română, iar în cazul în care sunt redactate într-o limbă străină, acestea se depun însoțite de traducerea autorizată conform legii;
  7. Procesul-verbal de constatare a pagubelor se transmite petentului şi este anexat la dosarul de daună;
  8. la cererea petentului sau a unității reparatoare, Fondul sau mandatarii acestuia, în cazul unor convenții/acorduri de cooperare, efectuează constatări suplimentare ale avariilor a căror depistare nu a fost posibilă la constatarea inițială. Cererea de reconstatare se întocmește de către păgubit sau unitatea reparatorie aleasă de către acesta și se transmite pe adresa: constatari.daune@fgaromania.ro

Și mai multe detalii legate despre posibilitățile de adresare și demersurile asiguraților către FGA puteți găsi AICI.

Ce le promit autoritățile șoferilor în ce privește RCA

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, potrivit Agerpres, că ar putea propune o plafonare a prețului RCA, în funcție de concluziile la care va ajunge ASF. ”Nu putem să intervenim pe o perioadă nelimitată. Este clar nevoia unui termen foarte bine delimitat în care se poate interveni cu măsuri guvernamentale", a spus șeful Guvernului.

Guvernul va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto, a afirmat și purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. "În urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca instituţie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului"

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri