Procurorii DNA efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la sediul IGPR, în legătură cu modul în care au fost încheiate contracte privind achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor, respectiv căşti de protecţie şi bastoane cu electroşocuri, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea Poliţiei naţionale,” se arată într-un comunicat de presă.

„În cursul zilei de 4 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în două locaţii situate în municipiul Bucureşti, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice", a anunţat DNA. Contractul la care se face referire a fost semnat în luna mai 2020 pentru achiziţia la preţuri supraevaluate a 4.000 bastoane cu electroşocuri, în valoare de 509.320 lei cu TVA, 4.000 de căşti de protecţie cu vizor, în valoare de 582.624 lei cu TVA), dar şi a 400 complete de blocare trecere auto, în valoare de 259.086 lei cu TVA.

În ianuarie, s-au făcut percheziții pentru o speță similară „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023,” conform unui comunicat de la acel moment.

Sursa foto: Ion Sebastian / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri