Societatea de Transport Bucureşti (STB) a anunțat că vehiculele sale vor circula în Vinerea Mare şi a doua zi de Paşte după un program de duminică, iar în noaptea de Înviere serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783, se arată într-un anunţ publicat de societatea de transport pe site-ul oficial.

"Având în vedere Sărbătorile Pascale, vineri, 14.04.2023 şi luni, 17.04.2023, liniile de transport public vor funcţiona conform programului unei zile de duminică. Totodată, în noaptea de Înviere, 15/16.04.2023, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783, conform programului obişnuit. Suplimentar, STB SA va menţine în circulaţie până la ora 03:00 tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute", precizează STB.

Programele de circulaţie pentru fiecare linie de transport vor putea fi accesate la https://stbsa.ro/ora_statii.

Totodată, nu uitați că puteți să folosiți aplicația Google Maps, pentru a urmări în timp real vehiculele STB. Aplicația calculează cea mai bună rută pe care o pot alege călătorii până la destinația finală, incluzând în variante metroul și/sau trenul. Intermodalitatea este atât un element de noutate, cât și un mare avantaj pentru pasageri, care își pot alege sau schimba traseul în funcție de timpii de așteptare.

Aplicația este disponibila pe majoritatea telefoanelor mobile (iOS și Android), fiind foarte ușor accesibilă de către utilizatori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri