Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă, a explicat într-un interviu acordat joi platformei Tennis Majors că a fost victima unei "contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare", relatează AFP, conform Agerpres.

Mai mulţi experţi, mandataţi de jucătoarea în vârstă de 31 de ani, "au stabilit că aceste urme au fost rezultatul unei contaminări, o contaminare a unuia dintre suplimentele mele alimentare, ceea ce explică foarte slaba cantitate care a fost detectată în corpul meu", a declarat Halep.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie 2022, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la roxadustat, o substanţă interzisă clasificată ca eritropoietină (EPO) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP) de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.

Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

"Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis", a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.

Halep este prima jucătoare de top depistată pozitiv la un control antidoping de la suspendarea răsunătoare a Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv la meldonium, rusoaica a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni.

"Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste", a continuat, joi, Halep, care a afirmat că se simte "bine" pentru că ştie că sunt este ''curată".

''Nu am dorit să ies şi să vorbesc deoarece este un lucru foarte delicat. Nu i-am făcut faţă prea bine din cauza emoţiei. Dar simt nevoia să le vorbesc suporterilor, fanilor şi publicului larg, deoarece sunt sigură că vor să ştie de ce durează aşa de mult, simt acest lucru'', a subliniat Halep.

Referitor la expertiza efectuată, românca a adăugat că Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a respins probele. Ea a cerut astfel să fie audiată de o ''instanţă independentă".

Dar mai multe audieri au fost amânate sau anulate de ITF. De asemenea, a fost respinsă o cerere de ridicare a suspendării provizorii.

''ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată. Nu am fost de acord, deoarece regula spune că un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să fie audiat de urgenţă. Totul durează prea mult. Am cerut ITF să îmi fie ridicată suspendarea pentru a putea juca şi am fost refuzată'', a mai spus Simona Halep, care a adăugat că a efectuate zece teste antidoping de la depistarea sa pozitivă şi toate au fost negative.

Dacă o nouă audiere ar putea avea loc "pe 28 mai", Simona Halep şi-a exprimat nerăbdarea: "Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?", a întrebat ea.

''Cred că nu este corect să treacă opt luni fără să fiu judecată de un tribunal. Emoţional, toate această perioadă nu a fost uşoară'', a adăugat Halep, care a precizat că a primit susţinere din partea publicului, iar antrenorul Patrick Mouratoglou a fost alături de ea tot timpul.

Pe perioada suspendării provizorii, românca nu poate participa la niciun turneu. Cu toate acestea, ea a spus că vrea în dificilă continuare să joace şi că se simte "la fel de puternică ca înainte, dacă nu mai puternică".

Această dramă ''m-a făcut să fiu şi mai decisă să revin şi să muncesc din greu pentru a ajunge din nou la nivelul la care eram şi poate şi mai sus. Până acum este cea mai grea bătălie a vieţii şi a carierei mele. Vreau neapărat să joc din nou, pentru că iubesc acest sport şi vreau să joc din nou pentru titluri mari'', a concluzionat Halep.

Sursa foto: Shutterstock / Salajean

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri