Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Buzău, cunoscut activist în mediul online, a fost agresat de doi comercianţi în comuna Izbiceni, după ce a sesizat poliţiştii despre faptul că aceia nu emit bon fiscal, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Incidentul s-a produs duminică după-amiaza, în timp ce în localitatea Izbiceni avea loc o sărbătoare câmpenească, conform Agerpres.ro.

După ce a cumpărat diferite produse de la comercianţii prezenţi la sărbătoarea câmpenească, dar nu a primit bon fiscal, bărbatul din Buzău a sesizat un echipaj de poliţişti aflat în zonă.

"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.3 Corabia au fost sesizaţi verbal de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din judeţul Buzău, despre faptul că mai mulţi comercianţi din comuna Izbiceni nu emit bon fiscal. La faţa locului, bărbatul de 42 de ani a fost agresat fizic de către doi bărbaţi, în vârstă de 32, respectiv 53 de ani, din judeţul Olt", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre comercianţi l-ar fi lovit pe activist peste mâna în care ţinea un telefon cu care înregistra, iar în timp ce poliţiştii s-au îndreptat spre el, un alt comerciant l-ar fi lovit cu pumnul în faţă.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de lovirea sau alte violenţe, iar patru persoane care nu au emis bon fiscal au fost sancţionate contravenţional.

Sursa foto: Andrey_Popov / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri