Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) declanşează proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie, putând ajunge chiar la blocarea sistemului.

"Având în vedere situaţia existentă în ţară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă; zvonuri publice legate de aşa-zisa 'specialitate' a pensiilor ocupaţionale (militare), salarizare precară în Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; nerespectarea cadrului legislativ şi a etapelor de aplicare a Legii 153/2017, SNPPC va declanşa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei să adopte noi măsuri de reacţie şi protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care îşi pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în MAI, când, pentru prima dată, în şcolile de agenţi de poliţie, după etapa verificării cunoştinţelor, au rămas 0,57 candidaţi/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranţă, vor reduce şi mai mult numărul de candidaţi rămaşi în cursă", se spune în comunicatul SNPPC, conform Agerpres.ro.

Astfel, în urma consultării celor 74 de organizaţii SNPPC din ţară (poliţie, poliţie de frontieră şi poliţie imigrări), sindicatul a luat decizia organizării de mişcări sindicale, având două revendicări principale: aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională începând cu 01.07.2023; scoaterea Legii 223/2015 din PNRR.

"Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat şi nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaţilor", afirmă sindicaliştii.

Într-o primă etapă SNPPC va organiza şi desfăşura proteste la sediile MAI - Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie 2023, între orele 11:00 - 14:00, urmând să fie extinse la Guvern, Comisia Europeană, la sediul din Bucureşti, şi la Camera Deputaţilor.

"După aceste prime proteste, în funcţie de evoluţia situaţiei le vom intensifica, putând ajunge chiar la blocarea sistemului. Rugăm toţi poliţiştii, personalul contractual, pensionarii din MAI, dar şi din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională să participe în număr cât mai mare la aceste proteste. Este cazul să ne arătăm nemulţumirile. Atragem atenţia guvernanţilor că, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi soluţionate, vom trece la proteste masive, inclusiv la blocarea sistemului. Avem soluţii să blocăm sistemul! Nu ne provocaţi!", se mai arată în documentul citat.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri